Panică pe stadioane: Huliganul "Controlorul" a ieşit din închisoare
Dimensiune font:
Suporterul CFR Cluj, care a fost la un pas să omoare un cameraman al jandarmeriei în 2008, este din nou liber. Tânărul de 22 de ani a fost eliberat condiţionat după 4 ani de temniţă şi vrea să se întoarcă pe stadion, informează "Evenimentul Zilei"
Adrian Stanciu, zis „Controlorul", suporterul „şepcilor roşii" care a fost aproape să omoare un om în 2008, a fost eliberat condiţionat. A rămas cu un "rest" de pedeapsă de doi ani.
Adrian Stanciu, acum în vârstă de 22 de ani, a ieşit din închisoare după patru ani, deşi sentinţa iniţială fusese de şase ani după gratii. Pe 7 mai 2008, cu puţin timp înainte de meciul „U" Cluj - CFR Cluj, suporterii „şepcilor roşii" au făcut dezastru în oraş. 4 dintre huligani au bătut cu bestialitate u om.
Suporterul echipei Universitatea Cluj poreclit „Controlorul" l-a lovit pe cu o cărămidă în cap pe Gabriel Oşan, cameraman al Jandarmeriei, când acesta era căzut după loviturile primite de la alţi turbulenţi. După ce a stat 4 ani în spatele gratiilor la Penitenciarul de maximă siguranţă de la Gherla, Stanciu a fost eliberat. „Controlorul" primise cea mai grea pedeapsă, 6 ani de detenţie, dar a fost eliberat condiţionat.
„La îndeplinirea termenului minim de detenţie, a intrat în comisia de eliberare condiţionată, aceasta i-a evaluat traseul execuţional şi a făcut propunerea instanţei de judecată. Eliberarea lui a mai fost propusă şi anul trecut, dar atunci i s-a refuzat punerea în libertate. Dosarul a fost reanalizat acum", a declarat Dan Donciu, purtătorul de cuvânt al Pentenciarului Gherla.
Huliganul eliberat condiţionat acum a făcut, în urmă cu un an o serie de declaraţii surprinzătoare în presa clujeană. „Pentru «U» fac orice,merg chiar şi la puşcărie", este „crezul" turbulentului. Acesta a negat că l-ar fi lovit pe Oşan cu o cărămidă şi a completat că regretă că nu și-a lovit mai rău vitima: „Regret că m-am oprit la un pumn, pentru că stau la pușcărie pentru un pumn. Cred ca 99% din cei de pe lumea asta au dat cel puţin un pumn la viaţa lor şi nu a ajuns la pușcărie. Eu cu un pumn am ajuns la puşcărie".
„Voi ieşi de aici și mă voi întoarce pe stadion, la peluze, nu văd de ce nu m-aș întoarce. Voi face parte din galerie, la fel cum a fost când am plecat la pușcărie", a spus atunci Stanciu. „Controlorul" nu vrea să se cuminţească și a spus că, indiferent de consecinţe, îi va bate pe suporterii de la CFR Cluj.
În urmă cu patru ani, pe 7 mai 2008, cel poreclit "Controlorul" l-a lovit crunt cu o cărămidă în cap pe Gabriel Oşan, un cameraman al Jandarmeriei. Totul s-a întîmplat cu puţin timp înaintea începerii meciului dintre U Cluj şi CFR Cluj. Stanciu l-a mutilat pe reprezentantul forţelor de ordine împreună cu alte patru persoane, însă el a primit cea mai mare pedeapsă: şase ani de detenţie.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau