Peste două milioane de reţete prescrise electronic, în primele 18 zile ale acestui an
Dimensiune font:
Peste două milioane de reţete electronice au fost prescrise electronic şi eliberate de la începutul acestui an, potrivit unei informări a medicului şef al CNAS, dr Marius Filip, remisă luni AGERPRES.
Potrivit oficialului, în perioada 1 - 18 ianuarie au fost prescrise 2.424.705 reţete şi s-au eliberat două milioane de reţete.
Media lunara de prescripţii în 2012 a fost de 3,4 milioane reţete se arată în documentul citat.
Aproximativ 87% dintre furnizorii de servicii medicale au prescris cel puţin o reţetă în format electronic, până la sfârşitul anului 2012, şi cel puţin 90% dintre farmacii au eliberat o reţetă electronică.
Potrivit medicului şef al CNAS medicii care nu s-au integrat în noul sistem nu vor putea prescrie/elibera medicaţie.
La sfârşitului anului 2012 numărul medicilor înregistraţi în sistemul informatic al CNAS - SIUI a fost de 11.245 iar al farmaciilor 4.489.
De la 1 ianuarie 2013 reţeta electronică este obligatorie, după ce, de la 1 iulie şi până la sfârşitul anului 2012, prescrierea medicamentelor s-a putut face în paralel, respectiv electronic şi clasic.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau