Ponta preşedinte!
Dimensiune font:
În opinia lui Miron Mitrea, aceasta ar fi varianta naturală pentru PSD, în perspectiva prezidenţialelor * de partea liberalilor, se conturează un tandem Antonescu-Iohannis
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor în guvernul condus de Adrian Năstase, apreciază că, „din punct de vedere istoric”, preşedintele PSD a fost şi ar trebui să fie în continuare candidatul la alegerile prezidenţiale. Prin urmare, el îl vede pe Victor Ponta drept prezidenţiabilul PSD. „Este o decizie care nu este luată. Este posibil ca Victor Ponta să candideze, ştiu că el nu îşi doreşte în acest moment acest lucru, ştiţi că este foarte complicat într-un partid aşa mare. Eu nu am văzut ca, la PSD, altcineva decât preşedintele partidului să fie candidatul la prezidenţiale. Deci eu mă aştept, în urma acestui principiu şi din punct de vedere istoric, să fie Victor Ponta (candidat, n.r.)”, a declarat Miron Mitrea. Întrebat dacă are ceva de reproşat PSD în relaţia cu PNL, Mitrea a dat de înţeles că social-democraţii nu şi-au afirmat suficient susţinerea pentru candidatul liberalilor la prezidenţiale. „Este ca în căsătorie. Nu poate fi numai unul vinovat, dar poate că nu am reuşit să le asigurăm confortul, să înţeleagă faptul că noi întotdeauna ne-am ţinut de cuvânt şi că urma să ne ţinem de cuvânt şi cu Crin Antonescu... Poate că nu am reuşit să le transmitem confortul de care aveau nevoie că îi vom sprijini în toamnă”, a completat fostul ministru al Transporturilor.
Tandem Antonescu-Iohannis la PNL
În tabăra PNL, prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis, afirmă că „se poate imagina„ un tandem cu el premier şi Crin Antonescu preşedinte, considerând că aceste alegeri prezidenţiale reprezintă „o şansă foarte bună” ca acest lucru să devină realitate. „Dar, să nu creadă cineva că suntem nerealişti sau visători. Ştim că acest lucru nu se realizează automat. Funcţia de prim-ministru se negociază politic. Experienţa ultimilor ani ne arată însă că, după alegeri prezidenţiale, foarte mulţi actori politici se repoziţionează în spaţiul public”, a arătat Iohannis. Acesta a evocat însă şi un scenariu în care Antonescu ar fi ales preşedinte şi prin care PNL să obţină şi majoritatea parlamentară, prin repoziţionarea aleşilor şi depunerea unei moţiuni de cenzură. „Punctul meu de vedere este foarte simplu: unul dintre argumentele pentru care am intrat în PNL a fost să-l sprijin pe Crin Antonescu să devină preşedintele României. Voi face acest lucru, declar acest lucru şi nu văd de ce mi-aş schimba punctul de vedere. Eu cred că avem un candidat foarte bun, pe care-l voi sprijini”, a completat Iohannis. Dionisie PAŞCU
„Eu nu am văzut ca, la PSD, altcineva decât preşedintele partidului să fie candidatul la prezidenţiale” – Miron Mitrea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau