Premierul Ponta: Beatrix Gered girează conducerea INS până la numirea unui specialist
Dimensiune font:
Beatrix Gered, vicepreşedinte al Institutului Naţional de Statistică, girează conducerea acestuia până la numirea unui specialist fără culoare politică, a declarat luni premierul Victor Ponta.
El a susţinut că situaţia de la INS nu are legătură cu UDMR.
'N-are nicio legătură cu UDMR, la INS urmează să numesc un preşedinte. N-o voi numi pe doamna Gered preşedinte, dar dintre cei trei vicepreşedinţi actuali am întrebat cine este cel mai vechi şi este d-na Gered. Deci nu putea fi, e foarte important. La INS se duc cele mai importante cifre, credibilitatea e cea mai importantă. Şi atunci nu vroiam o discuţie, dar cred că dl Voineagu (n.r. preşedintele INS, Vergil Voineagu) nici nu era numit de PDL, era prin 2005 - 2006. Nu vroiam să apară o discuţie politică. Deci d-na Gered girează conducerea INS până când voi numi şi voi numi o persoană care n-are legătură cu PSD, nici cu PNL, nici cu altcineva, ci un specialist cu credibilitate şi avem aşa ceva. O să discut de pe liste să vedem şi cine îşi doreşte, dar avem asemenea specialişti', a precizat premierul, la sediul central al PSD.
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS) Vergil Voineagu a fost eliberat, vinerea trecută, din funcţie, pentru 'greşeala gravă' la calcularea PIB pentru anul 2011.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau