Există păreri că aceste două campanii se vor susţine reciproc, în lunile care vin. Fiecare dintre cele două cauze se bazează pe game similare de argumente emoţionale şi economice, dar şi pe nemulţumirea larg răspândită faţă de cei aflaţi la putere în capitalele naţionale.

Sondajele de opinie au rezultate variate, dar cel puţin unul indică faptul că peste jumătate dintre alegătorii catalani ar vota pentru un stat separat, dacă s-ar ivi ocazia. Comparativ, doar puţin peste o treime din scoţieni ar face o alegere similară în ce-i priveşte, deşi ambele tabere - pro şi contra separării - sunt de acord asupra faptului că cifrele s-ar putea schimba până la referendum.

Militanţii în favoarea independenţei din ambele ţări nu ezită să sublinieze că se consideră parte a unei tendinţe mai largi. Din 1945 încoace, numărul ţărilor lumii a crescut de aproape trei ori, mai ales după ce fostele colonii din Africa şi Asia au devenit independente şi după destrămarea Uniunii Sovietice, iar la Bruxelles, formaţiunile scoţiene şi catalane pun deja la cale o alianţă cu partide flamande.

Contururile actuale ale Marii Britanii şi Spaniei au fost schiţate în secolele XV şi XVI, în pragul unei epoci de expansiune imperială care a durat sute de ani şi care le-a adus avere şi putere. Niciuna din cele două nu a lansat eforturi coordonate central de construire a unei identităţi naţională, cum s-a întâmplat în state mai noi, cum sunt Germania sau Italia în vremea lui Bismarck, respectiv Garibaldi, ori în Franţa sub Napoleon.

Astăzi, cauza separatismului ar putea fi alimentată de o accentuare a nemulţumirii faţă de puterea centrală, fie aceasta cea de la Londra, Madrid sau alte capitale. Criza economică pare să fi contribuit la intensificarea acestor percepţii.

La Edinburgh, ascensiunea Partidului naţional scoţian (SNP), care deţine în prezent o majoritate guvernamentală în parlament - este văzută mai curând ca rezultat al competenţei sale în domeniul administrativ şi al lipsei de entuziasm faţă de partidele de la Londra, decât ca urmare a răspândirii sentimentelor proindependentiste. SNP speră însă că această situaţie se va schimba pe măsura apropierii referendumului.

În Catalonia, una din cele mai bogate regiuni ale Spaniei, se resimte deja la scară largă o anume iritare faţă de modul de redistribuire a banilor între administraţiile locale. Mişcarea catalană pentru independenţă se dovedeşte, în plus, tot mai eficace în a profita de frustrarea faţă de guvernul central şi marile afaceri generată de dificultăţile economice cu care continuă să se confrunte ţara.

La Londra şi la Madrid, principalele partide politice care se opun independenţei au început să coopereze între ele pentru a contracara campaniile în favoarea acesteia, cu toate că unii analişti sunt de părere că un astfel de efort coordonat ar putea, din contră, să încingă şi mai mult spiritele în Scoţia şi Catalonia.

Întreagă această dezbatere este urmărită nu doar din Europa, ci şi de mai departe. Astfel, state cum sunt Rusia şi China, cu populaţii minoritare agitate, sunt preocupate că destrămarea unui stat european important ar putea alimenta sentimentele separatiste şi la ele acasă.

Dacă lucrurile iau o turnură neaşteptată, iar Scoţia şi Catalonia chiar vor vota pentru independenţă, nimeni nu ştie ce va însemna acest lucru în practică. În condiţiile în care susţinătorii independenţei din amândouă regiunile afirmă că vor să rămână în Uniunea Europeană, majoritatea experţilor consideră că noile ţări vor fi nevoite să ceară aderarea la bloc, iar Londra, respectiv Madridul ar putea fi tentate să le blocheze integrarea, de exemplu împiedicându-le, cel puţin temporar, accesul la locuri de muncă în Uniune.

În egală măsură, nu este clar cum ar putea continua Scoţia să folosească lira sterlină, iar Catalonia moneda unică europeană euro, deşi, în principiu, Marea Britanie respectiv Spania nu ar avea cum să le împiedice.

Sursa: Agerpres