Roma/Vatican: Patru militante Femen s-au dezbrăcat în timpul rugăciunii Angelus a papei Benedict al XVI-lea
Dimensiune font:
Patru militante ale mişcării Femen, în favoarea 'drepturilor femeilor şi ale homosexualilor', s-au dezbrăcat duminică, în piaţa Sfântul Petru de la Vatican, în timp ce papa Benedict al XVI-lea rostea rugăciunea Angelus, informează duminică ediţia online a cotidianului roman La Repubblica.
Cele patru femei, trei franceze şi o ucraineană, se aflau în centrul pieţei, şi, în cel de-al patrulea minut al rostirii rugăciunii, acestea s-au dezbrăcat în câteva secunde. Militantele mişcării Femen aveau scrise pe corp cuvintele "In gay we trust" şi "Shut up!".
Ele au fost reţinute imediat de carabinieri şi transportate la sediul Chesturii de la Roma.
Mişcarea Femen este cunoscută încă din anul 2010 pentru acţiunile "topless" ale membrelor sale, în Rusia şi Ucraina, dar şi în numeroase oraşe din Europa, printre care Londra şi Paris. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau