Scrisoarea deschisă a unei PROCUROARE. Rupe tăcerea după șapte luni de AREST
Dimensiune font:
O procuroare trece printr-o dramă inimaginabilă.
Cu o carieră de 35 de ani în procuratură, Angela Nicolae este de 18 ani singură, cu doi copii de 29 de ani, care suferă de grave tulburări psihice fiind dependenți de alcool, droguri și antidepresive, ambii cu fișe medicale impresionante, pline de internări în spitale de psihiatrie. De ani de zile, fiii problemă, grav bolnavi amândoi, i-au vândut din casă toată agoniseala pentru a-și procura alcool, droguri și etnobotanice. De multe ori, când fiii ei se aflau în sevraj, procurorul Angela Nicolae, lipsită de orice rudă care ar fi putut să o ajute, era nevoită să fugă de acasă și să doarmă noaptea pe unde apuca de teamă să nu fie agresată, potrivit Lumea Justiției.
Cu toate acestea, procuroarea Angela Nicolae este cunoscută și respectată de toți procurorii din statele cu care România coopereaza judiciar și cu care procurorii generali din ultimele două decenii au avut întâlniri de lucru în țară sau străinătate.
În ciuda dramei, procuroarea a fost târâtă în instanță, alături de unul dintre fiii ei, în dosarul mafia cărnii și a fost arestată la domiciliu 7 luni. Colegii ei au făcut chetă pentru a o ajuta să se întrețină. Procuroarea acuză o anchetă abuzivă în care atât procurorii, cât și instanța judecătoarească refuză să verifice dacă fiul arestat, Daniel Nicolae, are discernământ în raport cu fapta, ținând cont de antecedentele sale medicale.
Iată scrisoarea deschisă a procurorului, publicată de LUJU:
"Dragii mei fosti colegi, prieteni si toti cei care m-au cunoscut de-a lungul timpului,
Vreau sa va spun ca nu v-as fi dezamagit niciodata. Toti ma stiti ca un om integru, constiincios, care si-a desfasurat activitatea profesionala cu multa pasiune, iar in viata personala am incercat sa fiu o mama de exceptie. Socul a fost foarte mare atat pentru mine, pentru fiul meu Nicolae Daniel, cat si pentru voi, cand DNA a anuntat retinerea mea si a fiului meu pe data de 28 octombrie 2013, iar ICCJ ne-a emis mandate de arestare preventiva la data de 29 octombrie 2013, care au fost prelungite mereu pana la data de 27.05.2014, cand s-a dispus inlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu.
Va intrebati, desigur, ce s-a intamplat cu mine. Din persoana pe care o cunosteati, sa devin peste noapte un infractor periculos cum pretinde DNA, ca eu impreuna cu fiul meu Nicolae Daniel as fi cerut bani pentru a acorda protectie "mafiei carnii" de la SC Avicola Crevedia, savarsind astfel infractiuni de trafic de influenta, iar fiul meu, complicitate la trafic de influenta?
Imi exercit profesia de procuror de 35 de ani, din care 17 ani am condus Departamentul de Relatii Internationale din PICCJ, practic, toti procurorii generali au apreciat competenta si experienta mea si m-au mentinut in functie. In aceasta functie ajunsesem sa am relatii la nivel foarte inalt; in vizitele oficiale pe care le efectuam, insotind pe aproape toti procurorii generali ai Romaniei, am cunoscut sefi de state, premieri, inalti functionari ai Comisiei Europene, ai Consiliului Europei, pe procurorii generali din UE si la nivel international, cu care aveam chiar relatii de amicitie.
Am lucrat in dosare complexe, care contineau elemente de extraneitate, cu inculpati cu nume foarte sonore, baza mea de date si informatii fiind impresionanta.
Am simtit ca se doreste eliminarea mea de pe arena juridica internationala, dar nu se putea asa de repede, pentru ca eu primeam periodic scrisori de multumire de la partenerii straini pentru competenta si profesionalismul meu. Momentul a fost gasit de DNA inainte de raportul MCV al Comisiei Europene din ianuarie 2014. In perioada tumultoasa prin care trece tara noastra, DNA trebuia sa-si prezinte realizarile, nu degeaba se autointitula etalonul luptei impotriva coruptiei si reformatorul justitiei din Romania.
Prin urmare, mi s-a fabricat un dosar, desi sefa DNA stia care este situatia mea reala. De 18 ani am fost parasita de sot, nu am frati, surori, sunt singura. Speculand tragedia mea personala – doi baieti gemeni care sufera, ambii, de "tulburari grave de comportament, sindrom psihotic cu o tripla dependenta de alcool, droguri si antidepresive" – a dispus retinerea mea si a fiului meu Nicolae Daniel prin mana sa dreapta Mariana Alexandru, procuror sef adjunct al Sectiei de combatere a infractiunilor de coruptie din cadrul DNA.
Desi faptele retinute nu au fost savarsite de mine si nici nu faceam parte din "marea coruptie", am fost plimbata cu catusele la maini ca un infractor periculos incalcandu-se in mod flagrant dreptul la imagine.
De asemenea, DNA-ul, inainte de arestarea mea preventiva de catre ICCJ, a prezentat in mass-media mai multe stenograme (interceptari), desi urmarirea penala de-abia incepuse, iar eu nu aveam dreptul la replica. S-a speculat, cum spuneam, de catre DNA, tragedia existenta in familia mea.
Fiul meu, Nicolae Daniel, arestat si el in cauza, consuma droguri, uneori injectabile, alcool si medicamente antidepresive. A vandut din casa agoniseala mea de-o viata: covoare, tablouri, aparatura electrica si electronica, chiar si masina de spalat si cuptorul cu microunde. Eu nu ii dadeam decat sume mici de bani, pentru ca stiam ca daca are o suma mai mare isi va procura droguri si alcool. Cand era in sevraj, Daniel era in stare de orice. Imi amintesc ca intr-o iarna, a venit acasa la 3 dimineata, a luat un cutit mare de bucatarie si a inceput sa se taie pe mana stanga, curgandu-i sange, pentru a ma determina sa-i dau bani. Pentru ca nu aveam bani, am fost nevoita sa-mi scot de la gat singurul meu lant de aur (cadou primit de la tatal meu la implinirea vastei de 18 ani) care imi mai ramasese si sa i-l dau, fiindu-mi frica sa nu se omoare sau sa nu ma omoare pe mine.
Obisnuiam sa dorm imbracata, incaltata, cu geanta sub perna, pentru ca atunci cand venea si pretindea bani, eu trebuia sa fiu pregatita si sa fug. Deseori lua si etnobotanice, substantele cele mai nocive, deoarece, in prezent, medicina de la nivel international nu cunoaste un antidot. Efectul era halucinant, vorbea cu Dumnezeu, ma punea si pe mine ore in sir noaptea sa vorbesc cu Dumnezeu, sa repet un ritual absurd, iar uneori imi spunea ca trece prin zid, iar masinile de pe strada sunt mari cat blocurile.
Ca mama singura, am facut imposibilul, l-am internat si pe el si pe fratele sau in mod repetat in spitale de psihiatrie din Bucuresti sau din tara, dar boala lor nu se ameliora.
Desi la dosar am depus numeroase acte medicale din care rezulta maladia psihica de care sufera fiul meu Nicolae Daniel, DNA a respins cererea noastra de a i se face o expertiza psihiatrica, motivand: "Cat priveste solicitarea vizand administrarea unor mijloace de proba care sa stabileasca daca inculpatul Nicolae Daniel a actionat cu discernamant la data savarsirii faptelor, va fi respinsa, intrucat pe toata durata efectuarii cercetarilor nu s-au constatat elemente care sa trezeasca organelor de urmarire penala indoieli asupra starii psihice a inculpatului".
Aceasta afirmatie este aberanta, deoarece din actele medicale rezulta ca Nicolae Daniel sufera de o maladie psihica, iar organul de urmarire penala nu avea competenta sa se pronunte din punct de vedere medical (nici macar un medic internist), ci numai un medic de specialitate.
Se retine stereotipic de DNA ca eu am cerut prin intermediul fiului meu diverse sume de bani unui cetatean libanez administrator la SC Avicola Crevedia. Acuzarea nu este reala, DNA alunecand voit de la adevarul judiciar, la abuzul judiciar pentru a-si obtine titluri de glorie.
In primavara anului 2011, in timp ce fiul meu era internat la Spitalul Obregia, este vizitat de o femeie necunoscuta (infiltrata, probabil), Mihaela Serbanescu, a carei sora era prietena cu un cetatean libanez, consilier la SC Avicola Crevedia. Dupa externare, ea ii propune lui Daniel sa infiinteze o societate comerciala, discuta si cu cetateanul libanez care le devine partener de afaceri. Aceste elemente imi sunt comunicate mie dupa indeplinirea lor de Mihaela Serbanescu si fiul meu, pentru ca daca mi-ar fi spus inainte, eu m-as fi opus, deoarece statutul si pozitia mea, faptul ca lucram in subordonarea directa a Procurorului General al Romaniei, nu-mi permiteau desfasurarea de catre un membru al familiei a unor astfel de activitati impreuna cu cetateni libanezi.
Activitatea lor comerciala a durat doar cateva luni, dar sunt convinsa ca Mihaela Serbanescu s-a folosit de numele si pozitia mea pentru a obtine bani din aceste activitati comerciale. Pe scurt, le promitea ca eu le voi putea rezolva celor doi cetateni libanezi (Ghaziri Rami, administrator la SC Avicola Crevedia, si Kharrat Emile, consilerul lui Ghaziri Rami) diverse probleme judiciare.
Mihaela Serbanescu a apelat la acest plan diabolic pentru ca familia ei, compusa din patru persoane, nu avea niciun venit in afara de un frate mai mic – venitul sau fiind modic. Pe de alta parte, ei trebuiau sa fie evacuati dintr-o locuinta (de pe Bulevardul 1 Mai), care fusese revendicata de proprietari, si aveau nevoie de sume mari de bani pentru a-si acoperi datoriile de sute de milioane lei si pentru a se muta intr-un apartament cu 4 camere, care s-a cumparat tot din banii obtinuti de Mihaela Serbanescu. Ea il domina total pe Daniel si in aceasta perioada eu il intretineam pe Daniel, desi stiam ca el desfasoara o activitate. De altfel, pentru a nu cunoaste eu ce se intampla in realitate, in perioada desfasurarii activitatii comerciale, ei se muta de la mine intr-o alta locuinta cu chirie si Mihaela Serbanescu refuza sa-mi prezinte documentele firmei, care doream sa fie verificate de un contabil.
De asemenea, se mai retine de catre DNA ca, in anul 2013, Nicolae Daniel, dupa ce termina relatia cu Mihaela Serbanescu, cerea pentru mine diverse sume de bani de la Ghaziri Rami. Sau, mai precis, eu pretindeam prin intermediul sau aceste sume de bani: fie neindividualizate, fie pentru mancare si tigari, sume de 1500 RON, 1000 RON sau chiar 500 RON.
Ceea ce nu se aminteste niciun moment in rechizitoriu, este faptul ca Nicolae Daniel era un baiat bolnav, suferind de o maladie psihica, cu o tripla dependenta de alcool, droguri si antidepresive.
Se stie ca cineva aflat in astfel de situatie, cand ajunge in sevraj face orice, este in stare sa minta, sa loveasca si chiar sa ucida. Nicolae Daniel mintea pe toata lumea. Pe mine, pentru ca eu stiam ca el merge la SC Avicola Crevedia sa inceapa o activitate, pe cei de la SC Avicola Crevedia, carora le cerea bani in numele meu pentru rate, pentru un imprumut etc., spunand deseori ca sunt langa el, desi din interceptari rezulta ca era ora 13, iar eu eram la serviciu.
Din dosar rezulta (declaratia martorei Tudor Ionela-Alina) ca Daniel ii dadea lui Alina, manager la SC Avicola Crevedia, telefoane la 4.00 dimineata si ii cerea 100 RON (care reprezenta costul unei doze de heroina, el fiind in sevraj).
Din filajul efectuat a rezultat ca la data de 31 mai 2013, cu cei 1500 RON obtinuti de la Rami Ghaziri, Daniel se duce la Gara de Nord si cumpara droguri. De altfel, Daniel cerea de la vecini, prieteni, colegi, toti acestia stiau ca el este bolnav si ca a fost internat de mai multe ori in spital. Pentru ca eu nu ii dadeam bani, prietenii, colegii fusesera atentionati sa nu-i mai dea bani, el apeleaza la cetateanul libanez Rami Ghaziri.
Eu am actionat, va rog sa ma credeti, in calitate de mama, urmand sfatul medicului curant care mi-a spus ca boala lui Daniel se va ameliora daca acesta va avea un loc de munca si o prietena. Doream din tot sufletul ca el sa faca ceva, pentru ca tensiunea, teroarea, amenintarile la care am fost supusa in ultimii ani nu se pot descrie in cuvinte. Eu am luptat singura cu doi baieti care au aceeasi maladie.
S-au folosit in cauza doi denuntatori, respectiv, Mihaela Serbanescu si Kharrat Emile, care au avut initiativa activitatii comerciale si care ar fi trebuit sa stea ei in boxa in locul nostru. Am informatii ca cei doi nu se vor prezenta niciodata la acest proces, fiind fugiti din tara.
Un alt inculpat din dosar este recidivist si este lasat liber de catre DNA, considerandu-se ca el nu prezinta pericol public. Era firesc, el negociase cu DNA, iar cea "executata" trebuia sa fiu eu.
S-a procedat cu mine si cu fiul meu ca si cand am fi fost infractori foarte periculosi. A se vedea scena cu mascatii, catusele de la mainile noastre legate impreuna (uneori), mama cu fiu, care mi-au ampificat durerea si suferintele.
In concluzie, DNA s-a temut ca baza mea de date si informatii in dosarele complexe in care lucrasem cu elemente de extraneitate este foarte mare si ca as fi putut bate si eu, asa cum au mai facut-o si alte persoane, "la usile unor cancelarii europene" pentru a prezenta adevarata fata a sistemului juridic din Romania. Eu nu am "ponegrit" niciodata anumite persoane sau institutii din Romania, desi puteam deseori sa o fac, pentru ca imi dadeam seama ca, lucrand in aceasta maniera, aduc atingere imaginii tarii mele, statutului si pozitiei mele de magistrat.
Multumesc pe aceasta cale tuturor celor care m-au incurajat, care cred in mine si care si-au dat seama ca totul este "o facatura" pentru obtinerea unei glorii de catre DNA, care cu siguranta ca va fi pasagera, iar adevarul va iesi la lumina.Trebuie sa va mai spun ca imi este frica pentru viata mea si a copiilor mei."
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau