SINGURUL SPITAL privat din Buzău ar putea fi ÎNCHIS
Dimensiune font:
Singurul spital privat din Buzău în care sunt îngrijiţi şi bolnavi în fază terminală se va închide dacă Ministerul Sănătăţii va sista finanţarea de la bugetul de stat a unităţilor medicale private, a declarat, marţi, pentru Mediafax managerul Spitalului Sfântul Sava din Buzău, Alexandru Constantin.
Sursa citată a declarat că sistarea finanţării spitalelor private va însemna blocajul unităţilor particulare, în detrimentul pacienţilor care vor să fie bine îngrijiţi şi plătesc pentru servicii medicale decente, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"O astfel de măsură ar însemna închiderea Spitalului Sfântul Sava din Buzău. Nu cred că există persoane care să se poată interna şi care să-şi plătească integral ziua de spitalizare care ajunge pe la 250 de lei pe zi", a declarat managerul Spitalului Sfântul Sava din Buzău, Alexandru Constantin.
Sursa citată a adăugat că normal este ca pacienţii să-şi aleagă unităţile medicale în care să fie trataţi atunci când au probleme de sănătate, cu atât mai mult cu cât în unităţile sanitare particulare pacienţii beneficiază de condiţii mult mai bune decât într-un spital de stat.
"Dacă această măsură va fi adoptată pentru noi va fi un dezastru. Eu am făcut nişte investiţii care mi-au fost cerute pentru a primi aprobare de la Ministerul Sănătăţii, am făcut credite bancare. Ceea ce se intenţionează a se face e concurenţă neloială. Cred că pacienţii ar trebui să decidă singuri dacă vor să se interneze într-un spital de stat sau într-unul particular fără a fi condiţionaţi de situaţia financiară", a adăugat managerul singurului spital privat din Buzău.
Spitalul Sfântul Sava din Buzău a fost deschis în vara anului 2008, în prezent unitatea sanitară având şi o secţie exterioară în localitatea Pâtârlagele, fiind singura unitate sanitară din judeţul Buzău autorizată să asigure îngrijiri paliative. Spitalul are 41 de paturi, 31 fiind destinate pacienţilor cu boli cronice, iar nouă sunt destinate îngrijirilor paliative.
Pentru 12 zile de spitalizare, un bolnav cronic internat în această unitate medicală plăteşte 400 de lei, cererea depăşind cu mult numărul de paturi existente. Bolnavii au parte de condiţii decente, hrana este asigurată de o firmă de catering, camerele curate sunt dotate inclusiv cu televizor, iar într-un salon nu sunt mai mult de trei paturi.
Mai mult, pacienţii nu trebuie să vină de acasă cu materiale sanitare ori medicamente, aşa cum se întâmplă în spitalele de stat din judeţ.
"Pacienţii internaţi în Spitalul Sfântul Sava trebuie să plătească doar o diferenţă datorată gradului de confort. Casa de Asigurări alocă pentru masă 9 lei pe zi, iar pe mine mă costă 25 de lei pe zi. Pentru că nu aş putea să-i hrănesc pe pacienţi din aceşti bani oamenii trebuie să plătească o sumă modică pentru a acoperi diferenţele. La Buzău, pentru 12-14 zile de internare pacientul trebuie să plătească în jur de 400 de lei, iar la Pătârlagele şi mai puţin. La noi, bolnavul nu aduce medicamente de acasă, iar personalul medical nu aşteaptă atenţii", a declarat managerul singurului spital privat din Buzău.
În prezent, toate cele nouă paturi destinate bolnavilor în fază terminală sunt ocupate, iar pe cele 30 de paturi destinate bolnavilor cronici sunt făcute programări pentru mai multe luni.
"Am un cancer la sân şi la un moment dat trebuie să mă internez pentru analize şi investigaţii. Pentru 12 zile mă costă 400 de lei, dar dacă merg în spitalul de stat sau la Bucureşti plătesc mult mai mult şi poate nici nu sunt tratată aşa", a declarat, marţi, o buzoiancă de 39 de ani venită la Spitalul Sfântul Sava.
Managerul Spitalului Sfântul Sava din Buzău a declarat că are de gând să ceară să fie primit în audienţă la ministrul Sănătăţii, pentru a-i explica faptul că oprirea finanţării spitalelor private ar lovi atât în cei care au investit cu bună-credinţă în aceste unităţi, dar şi în pacienţi.
"Sper că domnul ministru a fost un pic neinspirat când a făcut acele declaraţii. Deja s-a format un grup de oameni care au astfel de spitale în ţară şi urmează să ne întâlnim joi la Bucureşti. Îl vom invita şi pe ministrul Nicolăescu pentru a-i explica cum stau lucrurile. Singurii care nu au aşa mult de suferit sunt proprietarii spitalelor private din Capitală care au o cu totul altă adresabilitate. Acolo, vin oameni din toată ţara care sunt dispuşi să plătească nişte bani în plus pentru servicii de calitate. În provincie, ar însemna să închidem porţile şi am rămâne cu credite şi datorii de ordinul milioanelor de euro", a conchis Alexandru Constantin.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie va fi sistată finanţarea din fondurile CNAS a unităţilor spitaliceşti private şi astfel spitalele publice vor avea un buget cu aproximativ 10 la sută mai mare.
sursa: realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau