S&P: Riscul intrării Ciprului în incapacitate de plată este în creştere
Dimensiune font:
Există riscul semnificativ şi tot mai mare de intrare în incapacitate de plată a Ciprului, în special dacă zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu îi asigură un program de sprijin, a avertizat miercuri agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's, transmite Reuters.
Afectat de expunerea pe Grecia, Ciprul are nevoie de 17 miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor sale şi finanţarea guvernului în următorii trei ani.
"Estimăm că există cel puţin o şansă din trei pentru o nouă coborâre a ratingului suveran al Ciprului în 2013, dacă, de exemplu, nu se va furniza un ajutor financiar oficial din partea Mecanismului European de Stabilitate şi/sau FMI, lăsând puţine alternative autorităţilor cipriote în afara restructurării obligaţiilor financiare', a declarat responsabilul pentru ratingurile statelor din regiunea EMEA, Moritz Kraemer. 'De asemenea, am putea coborî ratingul dacă vom ajunge la concluzia că autorităţile cipriote nu sunt capabile să îndeplinească condiţiile care vor fi incluse în programul de asistenţă", a adăugat Kraemer.
În prezent. S&P atribuie Ciprului un rating 'CCC plus', mult sub nivelul recomandat pentru investiţii, iar perspectiva asociată este negativă, ceea ce înseamnă că este posibilă o nouă retrogradare.
Comentariile Standard & Poor's vin într-un moment în care Ciprul se pregăteşte pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care favoriţi sunt un conservator favorabil încheierii rapide a unui program de ajutor şi un comunist care vrea ca un eventual program de sprijin să includă mai puţine măsuri de austeritate.
Ciprul negociază cu troica creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI) încă din luna iunie 2012 un program de ajutor internaţional. Potrivit estimărilor autorităţilor de la Nicosia, Ciprul ar avea nevoie de 17 miliarde de euro, dintre care 10 miliarde de euro pentru sprijinirea băncilor.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau