SUA: Toate victimele masacrului de la şcoala din Newtown (Connecticut) au fost identificate
Dimensiune font:
Toate victimele masacrului de la şcoala Sandy Hook din Newtown au fost identificate şi corpurile lor au putut fi transportate din sediul şcolii în noaptea de vineri spre sâmbătă, a indicat un purtător de cuvânt al poliţiei din Connecticut (nord-est) Paul Vance, citat de AFP.
'Ancheta a continuat pe parcursul nopţii. Obiectivul nostru a fost de a identifica toate victimele pentru a calma familiile. Poliţiştii noştri au lucrat toată noaptea trecută la identificarea victimelor', a declarat acesta pentru CBS, adăugând că trupurile neînsufleţite au putut fi luate din şcoală la încheierea procedurii.
Un tânăr de 20 de ani a ucis vineri 20 de copii şi şase adulţi la şcoala Sandy Hook din Newtown, un mic oraş la nord de New York, într-unul din cele mai oribile atacuri comise vreodată într-o şcoală americană. Americanii trăiesc un şoc profund, în timp cea întreaga lume nu mai conteneşte să trimită mesaje de condoleanţe. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau