Trei români, printre care o fetiţă de cinci ani, au murit loviţi de un tren, în Marsilia
Dimensiune font:
Un cuplu de români şi fiica lor au murit sâmbătă seara după ce au fost loviţi de un tren la ieşirea dintr-o gară din Marsilia, în sudul Franţei, în timp ce mergeau pe liniile de cale ferată, au anunţat surse concordante, citate de Liberation, în ediţia electronică.
Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, este vorba despre o familie de români, respectiv un bărbat născut în 1982, o femeie născută în 1985 şi fiica lor născută în 2007, care locuiau în apropierea zonei în care a avut loc accidentul.
Accidentul s-a produs la ora 18.10 (19.10 ora României), în timp ce un tren TER părăsea Saint-Joseph, din arondismentul 15, îndreptându-se spre Aix-en-Provence.
Traficul feroviar a fost întrerupt pe sensul Saint-Antoine-Aix până în jurul orei 22.30 (23.30 ora României). Trenurile au putut circula normal pe sensul Aix-Saint-Antoine.
Preşedintele Regiunii Paca, Michel Vauzelle, şi-a exprimat "emoţia" după acest "accident dramatic". "Gândurile şi sentimentele mele merg către familia şi rudele lor, cărora le transmit sincere condoleanţe", a declarat el într-un comunicat. "Acest accident dramatic trebuie, o dată în plus, să ne amintească pericolul extrem legat de traversarea şi circulaţia pe liniile de cale ferată şi necesitatea sensibilizării frecvente a cetăţenilor noştri cu privire la riscurile pe care şi le asumă", a adăugat el.
La 30 decembrie, un bărbat şomer, în vârstă de 39 de ani, care mergea cu câinele său pe calea ferată în apropiere de gara din Béziers (Hérault), a fost lovit mortal de un tren.
sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau