Un pilot al companiei TAROM, suspectat că a vrut să plece BEAT în cursă
Dimensiune font:
O cursă a companiei TAROM a fost anulată, pilotul fiind suspectat că a încercat să se urce la manşa avionului în stare de ebrietate.
Din motive de siguranţă, TAROM a decis anularea zborului de ieri, iar pasagerii cursei au fost direcţionaţi către alte zboruri pentru a ajunge la destinaţie.
Pilotul ar fi avut o alcoolemie de patru ori peste limita legală, informează newsiasi.ro.
Autoritățile londoneze au avut informații cu privire la faptul că pilotul ar fi fost beat, însă l-au lăsat să treacă de filtru, numai aşa putând să demonstreze că dorea să piloteze avionul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conform unui comunicat al TAROM, în prezent se desfăşoară o investigaţie pentru a stabili motivele pentru care pilotul s-a aflat in imposibilitatea de a efectua zborul.
Dacă în urma investigaţiei se stabileşte că pilotul a fost depistat pozitiv la un control al alcoolemiei, acesta va fi concediat imediat, a anunţat compania aeriană.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau