Valuri de atacuri cibernetice la mai multe spitale din Bucureşti şi din ţară
Dimensiune font:
Este haos în mai multe spitale din ţară, din cauza unui atac cibernetic. Hackerii au blocat în această dimineaţă un sistem informatic, care funcţionează în mai multe unităţi medicale importante. Institutul Clinic Fundeni şi Institutul Marius Nasta sunt printre ele. Pentru că spitalele nu pot raporta serviciile medicale, automat nici nu pot obţine bani de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. În tot acest timp, pacienţii sunt nevoiţi să aştepte mai mult decât de obicei în camerele de gardă.
„Reprezentanţii Diectoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) au transmis că instituţia a fost notificată în cursul zilei de luni cu privire la un atac cibernetic de tip ransomware asupra unui furnizor de servicii pentru mai multe spitale din România. Mai multe spitale sunt afectate de atac. În acest moment, o echipă de specialişti ai DNSC s-a deplasat la faţa locului, pentru investigarea incidentului cibernetic”, a comunicat instituţia.
DNSC recomandă ca echipele IT ale spitalelor să nu fie contactate, pentru se putea concentra pe restaurarea serviciilor informatice şi a datelor, aceasta reprezentând o prioritate.
Şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că între 15 şi 20 de spitale din ţară şi din Bucureşti întâmpină probleme în utilizarea sistemului informatic Hipocrate. „Este adevărat. Sunt mai mult spitale care întâmpină probleme cu utilizarea unui program informatic important în funcţionarea spitalelor – se numeşte Hiprocrate. Nu ştim exact câte spitale sunt în momentul de faţă. Nu avem informaţia, dar lucrăm împreună cu Centrul Naţional de Securitate Cibernetică pentru elucidarea cauzelor şi remedierea acestora. Din informaţiile pe care le avem până în momentul de faţă este că sunt afectate între 15 şi 20 de spitale din întreaga ţară”.
Spitalele afectate
În Bucureşti, printre unităţile sanitare afectate se află spitalele ”Marius Nasta” şi ”Bagdasar Arseni”, Colţea şi Fundeni.
”Informaţia a venit de la sistemul Hipocrate care se pare ca a fost atacat şi am oprit accesul la internetul public În momentul de faţă funcţionăm în offline.Nu am trimis bolnavi acasă şi continuăm activitatea un pic mai greoi”, au gtransmis reprezentanţii Spitalului ”Bagdasar Arseni”.
>Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau