Voiculescu promite să-şi clarifice situaţia parlamentară
Dimensiune font:
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a precizat ieri, într-o postare pe blogul personal, că situaţia privind mandatul său de parlamentar se va lămuri „în prima şedinţă a Senatului”. El a precizat că, în cazul în care un parlamentar nu poate depune jurământul (din motive medicale) în ziua special dedicată acestei proceduri, trebuie să aştepte până la prima şedinţă de plen a Camerei în care a fost ales. „De câteva zile s-a instalat panică în propaganda şi grupurile de presiune arondate domnului Băsescu. Toată munca din ultimii ani de pregătire a dosarului ICA, în care, în lipsa oricăror probe, sunt acuzat de „influenţe telepatice” (nu e glumă, sunt argumente invocate în rechizitoriu) pare că se iroseşte pentru că nu am depus jurământul de parlamentar şi dosarul nu ar putea ajunge la cei „instruiţi” să îl „rezolve”. Traiane, Monica, harnici propagandişti, liniştiţi-vă! Eu îmi doresc mai mult decât voi ca acest dosar să se tranşeze cât mai rapid”, arată preşedintele fondator al PC. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau