Zeci de victime printre persoanele fără adăpost din Ungaria
Dimensiune font:
Zeci de oameni fără adăpost au murit de hipotermie în Ungaria, de când a venit frigul. Legea nu le mai permite, de doi ani, să doarmă pe străzile marilor orașe, iar adăposturile sunt pline până la refuz.
Mihaly îi salută pe turiștii din Budapesta în limbile engleză și rusă și le cere un ban, să-și ia de mâncare. Se descurcă, spune că îi lipsește doar un loc unde să doarmă. A petrecut trei nopți într-un adăpost gestionat de Primărie, dar de fiecare dată a fost jefuit; i-au furat inclusiv actele.
Dar nici să doarmă pe stradă nu poate. Legea le interzice persoanelor fără adăpost să facă acest lucru, așa că mulți s-au mutat într-o pădure de lângă Budapesta.
De exemplu, proprietarul unui cort are din ce să trăiască, e angajat la o firmă, dar chiriile din capitală sunt prea mari pentru el. Se teme că și-ar pierde slujba dacă patronul lui ar afla unde stă. Dar nu are ce face și se zbate să supraviețuiască în gerul iernii. E o potențială victimă.
Nici cei care au totuși un acoperiș deasupra capului nu sunt feriți de hipotemie: două treimi dintre victime au fost găsite în case fără încălzire. Iar situația se agravează de la an la an.
Guvernul ungar investește zeci de milioane de euro în adăposturi, dar încă nu a rezolvat problema.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau