Haosul din Aeroportul ”Henri Coandă” continuă. Aproape 750 de zboruri au avut întârzieri în ultima săptămână
Dimensiune font:
Aproape 750 de zboruri de pe Aeroportul ”Henri Coandă” au avut întârzieri mai mari de 30 de minute în ultima săptămână, numărul lor fiind în scădere. Wizz Air a avut cele mai multe curse întârziate, fiind urmată de Blue Air, Ryan Air şi Tarom.
”În intervalul 25 – 31 august 2022, pe Aeroportul “Henri Coandă”, 748 zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu 122 mai puţine faţă de săptămâna anterioară. Dintre acestea, mai mult de jumătate (390) au avut drept cauză întârzierea sau rotaţia echipajelor sau aeronavelor”, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat, în ordine, la companiile aeriene Wizz Air (223 de zboruri), Blue Air (137 de zboruri), Ryan Air (123), Tarom (94 de zboruri).
În acelaşi interval de referinţă, au fost anulate 12 zboruri.
În intervalul 25 – 31 august 2022, pe AIHCB au fost operate 2409 zboruri, dintre care 2157 regulate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau