Incident aviatic la Istanbul - Toate cursele au fost suspendate
Dimensiune font:
Toate zborurile au fost suspendate temporar marţi pe Aeroportul Internaţional Sabiha Gokcen din Istanbul după ce un avion a derapat şi ieşit de pe pistă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a informat biroul guvernatorului din Istanbul, citat de DPA potrivit Agerpres
Toţi cei 164 de pasageri aflaţi la bord au fost "evacuaţi în siguranţă", a precizat acesta, adăugând că nu au fost raportaţi răniţi.
Incidentul a avut loc la ora locală 9:43 AM (06:43 GMT).
Avionul, operat de compania aeriană turcă low-cost Pegasus a derapat şi a ieşit de pe pistă după aterizare, la capătul unei curse care a plecat de pe aeroportul Sharjah din Emiratele Arabe Unite, a precizat compania.
Citește și: Anticipate pe 14 iunie, simultan cu alegerile locale: variantă avansată de Orban + calendarul prezentat de șeful PNL / VIDEO
O anchetă este în curs de desfăşurare, a adăugat Pegasus.
Compania naţională Turkish Airlines a suspendat, de asemenea, toate zborurile de pe aeroportul Sabiha Gokcen până la ora 15:00, a indicat preşedintele acesteia, Bilal Eksi, pe Twitter.
Istanbulul are două aeroporturi internaţionale, iar Sabiha Gokcen, aflat pe partea asiatică, este al doilea ca mărime după noul aeroport din partea europeană a oraşului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau