Volkswagen Passat Performance - un concept de 250 de cai vine la Detroit
Dimensiune font:
Volkswagen va lansa la Detroit conceptul Passat Performance. Versiunea promite 250 de cai putere, storşi dintr-un motor de numai 1.8 litri. Nemţii speră să producă acest concept în următorii ani.
Volkswagen a decis să ofere fanilor săi din America de Nord o surpriză cu ocazia Salonului Auto de la Detroit. Pentru asta şi-a pus inginerii la treabă şi a dat naştere unui prototip botezat Passat Performance Concept.
După cum o sugerează şi numele, este vorba despre o versiune sportivă a berlinei de clasă medie, versiune ce ar putea fi produsă şi în serie în următorii ani.
Deşi numele anunţă performanţe notabile, aspectul exterior nu diferă foarte mult de cel al versiunii actuale. Designul este influenţat de farurile bi-xenon, de sistemul de evacuare nou, cu ţevi de eşapament duble, de luminile LED, de jantele de 19 inch din aliaj şi de accesoriile din fibră de carbon, aplicate pe carcasele oglinzilor laterale.
Aceleaşi detalii din fibră de carbon îşi fac loc şi în interior, la nivelul planşei de bord. Personalizarea habitaclului se face şi cu ajutorul unei tapiţerii din piele, în două culori.
Sub capotă, Volkswagen a pregătit o surpriză. Nemţii au instalat un motor turbo cu patru cilindri, de 1.8 litri, cu injecţie directă, capabil să livreze o putere totală de 250 de cai. Resursele sunt transmise prin intermediul unei transmisii automate cu şase rapoarte.
Pentru a face faţă aportului de putere, Volkswagen a coborât garda la sol şi a instalat o direcţie electro-mecanică. Ambele îmbunătăţesc ţinuta de drum.
Sursa:automarket.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau