WRC: Hyundai l-a adus ca şef de echipă pe designerul lui Peugeot 206 WRC
Dimensiune font:
Hyundai l-a numit ca şef al echipei de WRC pe Michel Nandan, designerul lui Peugeot 206 WRC, maşina cu care francezii au câştigat trei titluri la constructori şi două la piloţi.
Hyundai a anunţat vineri că Michel Nandan va prelua funcţia de şef al echipei care va concura în Campionatul Mondial de Raliuri începând din sezonul 2014.
Nandan este cunoscut în lumea raliuri pentru designul lui Peugeot 206 WRC, maşina cu care constructorul francez a obţinut trei titluri mondiale la constructori şi două titluri la piloţi prin Marcus Gronholm în prima parte a anilor 2000. El a mai lucrat şi pentru Suzuki, însă aceasta va fi pentru prima oară când îndeplineşte rolul de şef al echipe.
"Sunt onorat că am fost ales de Hyundai să ajut echipa la noua participare în WRC. Proiectul este încă în faza incipientă, dar lucrurile se mişcă rapid şi aştept cu nerăbdare să dezvolt echipa pe parcursul anului. Sunt multe de făcut şi suntem conştienţi de asta, dar deja facem progrese bune datorită personalului ambiţios şi motivat", a declarat el.
Hyundai a anunţat încă din luna septembrie a anului trecut că va participa în Campionatul Mondial de Raliuri începând din 2014 cu o maşină bazată pe modelul i20. Constructorul sud-coreean îşi va dezvolta singur maşinile la propria fabrică din localitatea Alzenau, situată în imediata apropiere a oraşului german Frankfurt.
Via Hyundai
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau