Colacii, vedetele de Anul Nou

 Ei sunt oferiţi colindătorilor şi sugerează infinitul şi nemurirea

Colacul are o semnificaţie aparte în tradiţia populară şi se întâlneşte la români pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, dar şi la cele mai importante momente din viaţa creştinilor: botez, nuntă şi înmormântare. Astfel, la botezul unui copil, părinţii duc colaci naşului, iar majoritatea etapelor nunţii sunt însoţite de prezenţa unui colac. Şi în ritualurile de înmormântare apar colacii şi sunt împletiţi sub mai multe forme: fie sunt rotunzi, fie au formă de cruce ori de scară (pe care sufletul celui dispărut va urca către cer). Cuvântul „colac“ a ajuns, în timp, să fie sinonim cu „plocon“ şi locuitorii satelor aveau obiceiul de a merge la stăpânii moşiilor cu colaci la zile mari, însă împletitura era înlocuită de găini, faguri de miere, poame şi miei. De asemenea, colacii sunt nelipsiţi la fiecare sărbătoare, inclusiv la Anul Nou. Femeile satelor încă mai împletesc cununi din aluat pentru copii şi alaiurile pe care le vor primi în casă.
Pregătiri speciale
Însoţit de mere şi bani, colacul este nelipsit în gospodăriile ţărăneşti din Moldova. Cu două, trei zile înainte de Anul Nou, gospodinele se apucă de copt colacii. Au dus între timp făina la moară şi „au probat-o” să vadă dacă va creşte sau nu. Nu poţi folosi orice fel de făină. Se pune pe categorii grâul şi se duce la moară cu cel puţin o lună înainte de sărbători. Apoi, din fiecare sac se ia făină şi se frământă gogoşi sau turte ca să fie aleasă cea mai bună. Când se pune la frământat trebuie ca şi drojdia să fie proaspătă. La rândul lor, colacii se fac pe mai multe categorii. Micuţi pentru copiii care vin de dimineaţă cu uratul, mijlocii pentru adolescenţii care vin după prânz cu capra şi ursul şi împletiţi în patru pentru tinerii care vin cu haiducii sau irozii. De asemenea, se face un colac mare ca pentru dus la biserică pentru cei care vin cu turca. Colacul dat de pomană de sărbători, dus la biserică, reprezintă darul sau ofranda prin care gospodarii mulţumesc lui Dumnezeu că au ajuns sănătoşi de an nou şi că au avut grâu din ce să frământe colacii.
Prin formă colacul sugerează infinitul şi nemurirea, iar prin compoziţie, respectiv făina de grâu din care este frământat, este simbol al învierii pentru că aşa cum grâul ca să încolţească, să crească se pune în pământ ca să putrezească, tot aşa şi trupul omului se îngroapă în pământ ca după aceea să învie.
Maura ANGHEL