REȚETĂ PUI KIEV – O DELICATESĂ CULINARĂ
Dimensiune font:
Deși poartă numele capitalei Ucrainei, se pare totuși că pieptul de pui a la Kiev a fost gătit pentru prima oară la Moscova. Acest piept de pui umplut cu unt și verdețuri ne poate duce cu gândul la mai faimosul Cordon Bleu, însă unii sunt de părere că ar fi chiar mai bun.
Putem să ne jucăm puțin cu aromele, folosind piper Cayenne, usturoi mai mult sau mai puţin, după gust, putem adăuga lângă clasicul pătrunjel foarte puţin tarhon sau cimbru, dând astfel puţină personalitate preparatului final. Trebuie să avem grijă să nu stricăm balanţa, gustul predominant trebuie să fie cel clasic, restul trebuie să fie doar puţin discret.
Pe post de garnitură putem alege clasicul piure de cartofi, cartofi natur sau legume sote.
Iată cum se pregăteşte în varianta mea puiul Kiev
INGREDIENTE:
– 2 buc. piept de pui
– 200 gr. unt
– 1 legătură de pătrunjel
– 4 căţei usturoi pisaţi
– 200 gr. de făină
– 3 ouă
– 200 gr. pesmet
– Sare
– Piper
– 600 ml. ulei de floarea soarelui
Pentru garnitură:
– 50 gr. de unt
– 200 gr. de mazăre congelată
– 200 gr. de baby carrot congelat
– 150 ml. de apă
– Sare
– Piper
PREPARARE:
Untul – păstrat la temperatura camerei – va fi amestecat uşor cu sarea, piperul, pătrunjelul tocat şi usturoiul pisat.
Formăm un rulou din acesta, îl învelim în folie alimentară şi îl punem în congelator pentru 15 minute. Fiecare piept de pui se împarte în două, avem grijă să îndepărtăm pielițele şi îi putem face un buzunar sau îl putem bate ca pe şniţele.
Dacă realizăm acel buzunar în pieptul de pui, avem grijă să nu îl găurim până la capăt şi să introducem untul cu grijă, iar dacă alegem varianta 2, punem bucata de unt astfel încât să fie cât mai bine învelită de carne şi să nu se scurgă în timpul ce va fi prăjit. Şi, pentru că acest lucru să ne iasă bine, strângem carnea cu unt în ea într-o folie alimentară, o rulăm şi o strângem bine, apoi o punem la congelator pentru 10 minute.
După acest timp, dăm carnea prin făină, apoi o trecem prin ouăle bătute.
Dăm carnea prin pesmet şi o prăjim la foc mediu, în baie de ulei încins, în jur de 7 minute pe fiecare parte, până se rumenește uşor.
Pentru garnitură: topim untul, adăugăm legumele şi le călim puţin, asezonam cu sare şi piper, turnăm apă şi acoperim vasul cu capac. Lăsăm să se prăjească la foc mediu în jur de 2-3 minute, luăm capacul şi continuăm să gătim până se evapora lichidul.
Se servește cald.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau