Ziua ciocolatei albe
Dimensiune font:
Când ne gândim la ciocolată, chiar şi la cea cu lapte, de cele mai multe ori ne vin în minte sortimentele închise la culoare, obţinute din praf de cacao, dulci, cu gust specific, prezente pe piaţă din abundenţă, în diverse forme şi compoziţii şi care ne lasă gura apă. Însă, această zi aduce în prim-plan o varietate de ciocolată de multe ori trecută cu vederea, dar la fel de gustoasă: ciocolata albă. Pentru că astăzi este celebrată Ziua ciocolatei albe (#WhiteChocolateDay), ocazia perfectă pentru a afla mai multe despre originile acestui desert delicios.
Ciocolata are o istorie îndelungată. La început, din boabele de cacao era preparată o băutură, consumată de către reprezentanţi ai civilizaţiilor pre-hispanice chiar şi în anul 1900 î.e.n., potrivit descoperirilor arheologice. În acel colţ de lume, era considerată o băutură sacră - de altfel, în perioada imperiului aztec, boabele de cacao erau utilizate ca monedă. După ce Cristofor Columb a ajuns în Lumea Nouă, boabele de cacao au devenit cunoscute în restul lumii şi ulterior din ele a fost creată ciocolata. Decenii la rând, acest deliciu din ce în ce mai căutat, a fost cunoscut într-o singură culoare, de culoarea mahonului. Lucrurile s-au schimbat, însă, în anii 1930, odată cu invenţia Galak (Milkybar) de către Nestlé, în urma separării materiilor solide închise la culoare din boabele de cacao de untul de cacao, din care se obţine produsul de culoarea fildeşului, pe care îl cunoaştem şi îl apreciem astăzi sub numele de ciocolată albă.
Conform standardelor actuale, pentru ca un produs să fie clasificat drept ciocolată albă trebuie să conţină cel puţin 3,5% grăsime din lapte, 14% substanţe solide din lapte şi 20% unt de cacao.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau