Aduceri aminte
Dimensiune font:
Moşul Sava măsoară de vreo două zile prin maţele televizorului şi noi nu mai avem răbdare. Azi este serialul Dalas şi suntem interesaţi să vedem ce va face Sue Elen. Adică vrem să ştim dacă îi pune sau nu coarne lui J.R.
Copiii au ratat două episoade cu Tom şi Jerry şi regretă enorm că s-au privat de câteva minute de plăcere.
Moşul Sava îşi ia ochelarii de pe ochi şi noi ne ţinem respiraţia :
- PCL 500, dom’ profesor!, dă un verdict, în sfârşit.
Avem noroc, moşul chiar avea o lampă nouă de acest tip în geantă şi mai pune nişte rezistenţe de la el şi deodată apare Sanda Ţăranu pe ecran.
Veselie mare în casă, este abia ora 18.00, deci vom avea o seară de sâmbătă super.
Aşezăm tigrul pe televizor şi gladiolele albe pe comodă şi mai stăm puţin pe pat. În spate, pe perete arabul acela fioros, cu un uriaş iatagan îl urmăreşte pe cel care a furat din serai o fată dodoloaţă, dar focoasă rău. Nu o să-l ajungă nici în seara aceasta.
În bucătărie, bateria se încarcă pentru a nu avea probleme mâine. Măsor densitatea acidului, mai curăţ o brânză albastră de pe borne şi constat că totul este OK.
- A venit apa, mă anunţă soţia.
Nu era necesar, că eu am auzit fâsâitul apei de vreo 5 minute.
Aşteptăm să curgă apa curată şi repornim maşina de spălat rufe, excelenta Alba Lux 2.
- Punem rufele spălate în cadă şi le vom clăti după Dalas, cădem noi de acord.
Un butoi de plastic de vreo 60 l, plin cu struguri zdrobiţi, forfoteşte pe balcon şi dă pe de lături.
- Adu-mi te rog, Stela, o oală mai mare, strig puţin panicat.
Cu o cratiţă mai mică transfer în oală surplusul şi liniştesc butoiul.
- Hai repede că începe serialul, strigă şi copiii.
Mă grăbesc, îmi clătesc mâinile şi mă aşez comod, gata să văd ce naiba va face Sue Elen. Eu sincer sper să-i pună coarne.
Tovarăşul vorbeşte şi tovarăşa îl ascultă cu atenţie. Ascultăm şi noi. Vizita era importantă şi chestiuni vitale pentru ţară trebuiau rapid rezolvate. Nu duceam grija că tovarăşul era întotdeauna priceput.
- N-au mai dat desene animate, se supără copiii.
Îi văd că nu prea sunt preocupaţi de ţărişoară şi mă îngrijorez. Ies pe balcon şi scot dintr-un dulăpior o sticlă cu vin vechi. Ce plăcut mă încălzeşte! Devin mult mai tolerant cu politica partidului.
Băieţii bodogănesc contra tovarăşului şi eu îi avertizez că s-ar putea să mă enervez şi să-i trimit la culcare.
Tovarăşul îi dă cu clanţa şi tovarăşa stă lipcă lângă el, nu tu pipi, nu tu alte nevoi şi noi ne mirăm că se poate ţine atât de mult la vârsta ei.
Scot butoiul cu prenadez de pe sală, am impresia că scapă miros, îl pun pe balcon şi aranjez furnirul de stejar mai bine. Luni încep a furnirui uşile şi am să fac şi un cuier şi o ladă pentru pantofi.
Timpul trece şi tovarăşul ne-a păpat Dalas-ul. Sanda Ţăranu ne urează noapte bună, copiii buşesc ce apucă la îndemână.
Mergem în bibliotecă şi ascultăm muzică în surdină. Răsfoim câte o carte. În bucătărie bateria fierbe şi o opresc de la încărcat.
- Mâine mă duci tu la serviciu? întreabă Stela.
- Dar...
- Recuperăm o zi care ne-au dat-o liberă.
- Bine.
Copiii iar au foame şi au atacat un borcan cu zacuscă din bureţi. După aceea au pus lingurile murdare peste cărţi.
S-a luat lumina şi soţia se teme că ce are în congelator se va strica.
Între timp fâsâie apa şi se opreşte.
Bine că am umplut cada, se bucură Stela.
Liniştea coboară în întuneric şi cei care au maşini sunt îngrijoraţi să nu le fure cumva roţile. Eu însă am nişte şuruburi speciale la capace şi nu pot fi scoase de diletanţi. În plus portbagajul este încuiat cu ajutorul unui cablu şmecher.
Pe stradă trece Mechena. Vorbeşte singur, tuşeşte şi împuşcă cu degetul arătător pe toată lumea. Dacă nu este lume pe stradă el tot împuşcă. A părăsit scena şi iar este linişte.
Deodată, ies nişte cucoane de la Zoiosu (Stejar) care ţipă şi urlă ca l-au înjunghiat pe unul. Fac un apel „săriţi oameni buni’’dar eu nu sar, chiar dacă sunt şi eu bun. Vine miliţia, îndreaptă farurile spre cel hăcuit şi constată.
La Zoiosu trebuiau să închidă la 10.30, dar acolo mai beau şi poliţiştii pe de-a moaca, aşa că...
Se face o linişte nefirească şi adormim cu toţii. Nici câinii nu mai latră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau