Bilanţul întru mulţi ani deplini

 Ultima zi din anul calendaristic poate fi, pentru fiecare om conştient, şi o zi a bilanţului unui an, chiar al tuturor anilor anteriori ai vieţii sale. Căci cu fiecare an scurs peste noi, ne îndepărtăm de începutul vieţii noastre terestre, apropiindu-ne tot mai mult de celălalt capăt al ei, despre care nu ştim nimic cert, afară de faptul că el există, pentru fiecare dintre oameni.
Orice călător lucid îşi cunoaşte traiectoria, el porneşte dintr-un loc, şi ştie unde trebuie să ajungă. La fel, omul lucid îşi trasează traiectoria vieţii, o stabileşte conştient, chiar dacă n-o poate fixa cu exactitate de ceasornicar, date fiind necunoscutele - fericite sau nefericite - care pot apărea mereu pe drumul vieţii lui. Coordonatele majore ale fiecărei vieţi sunt, în esenţa lor: naşterea, moartea şi libertatea omului. Între cele două puncte sigure, cel de plecare şi cel de sosire, libertatea omului trasează drumul. El poate fi unul limpede, nesinuos, odihnitor, deşi nu lipsit de greutăţi, sau dimpotrivă, complicat, întortocheat, obositor peste măsură. Însă ceea ce este fascinant în toată zdroaba omului, este faptul că el poate mereu schimba ceva la drumul lui prin viaţă. Atât în bine, cât şi în rău. Deşi, îndeosebi cu trecerea timpului şi înaintarea în vârstă, schimbările sunt mai anevoioase, datorită obişnuinţei care devine o a doua natură, ele nu sunt imposibile. Puterea Harului Divin de a-l ajuta pe om să-şi îmbunătăţească traiectoria vieţii este nemăsurată, e important doar ca omul să vrea, caute şi ceară acest ajutor. Dar şi dorinţa diavolului de a-l abate pe om de la drumul limpede, spre a şi-l face tovarăş sieşi, prin nebuloasele depărtate de Dumnezeu în care Lucifer a căzut din trufie, nu este deloc neglijabilă.
Aflat între vocaţia binelui şi ispita răului, omului i se întâmplă, nu arareori, să trăiască aşa cum „vine la rând”, iar nu cum ar trebui. Ceea ce este o scădere a demnităţii sale. Pentru a se menţine în vocaţie, omul are nevoie de exerciţiul constant al voinţei sale întru săvârşirea binelui. Şi de evaluarea obiectivă a evoluţiei sale. La o astfel de evaluare îndeamnă şi finalul de an calendaristic. Oricât de aglomerată ar fi şi este viaţa omului post-modern, el nu are voie să se lase zdrobit, în fiinţa sa, sub şenilele necruţătoare ale crizelor de tot felul: financiare, de timp, de loc. Căci niciodată umanitatea nu a aflat resurse de regenerare, de evoluţie spre mai binele său, decât în sine. Scotocind în conştiinţa, în sufletul său, fiecare dintre noi va afla încă resurse de a făptui mai mult bine. Şi implicit, de a-şi face viaţa mai frumoasă, deplină. Doar astfel se poate oricine bucura de urarea: „La mulţi ani!”.