O vizită de curtoazie

Nici o demnitate nu este atât de expusă riscului de a fi ridicol ca cea de ambasador. Demnitarii cu funcţii şi mai importante într-un stat sunt şi ei expuşi acestui risc, dar nu au atâtea ocazii de a se face de râs, cu excepţia poate a ministrului de externe.
Ambasadorii nu-s întotdeauna diplomaţi de carieră, proveniţi din structurile MAE, care să fi parcurs prin efort susţinut treptele care duc spre vârful piramidei la nivelul de ambasador. În toate ţările lumii acced la postul de ambasador şi oameni politici importanţi, care n-au lucrat în diplomaţie. Aceştia au o instrucţie suficientă şi justifică decizia şefului de stat care îl cunoaşte în mod direct.
Nu voi folosi în cele ce urmează nume reale de ambasadori sau de ţări, din simplul motiv că aşa ceva nu se face...
Când un ambasador, nou numit, ajunge la destinaţia sa, există cutuma ca acesta să facă unele vizite de curtoazie la unii viitori colegi de la alte ambasade. Este la latitudinea fiecăruia să decidă ce ambasadori să solicite pentru o vizită amicală.
Mai întâi se face solicitarea scrisă de către noul venit şi apoi aşteaptă răspunsul. Dacă răspunsul este pozitiv (de regulă este invariabil pozitiv), atunci, prin secretariate, se fixează data şi ora.
În general solicitam un răgaz de o săptămână până la întâlnirea efectivă. În acest timp urma să mă documentez asupra ţării de provenienţă a oaspetelui meu. Întotdeauna făceam o sinteză cu ce era mai important şi memoram precis această sinteză. În mare mă preocupa populaţia, capitala, partidele politice, partidul de la putere, eventualele coaliţii de guvernare, resursele ţării, punctele tari ale economiei, relaţiile privilegiate cu alte state, relaţiile cu România, schimburile economice, şomaj, sărăcie, vulnerabilităţi, etc. Având o memorie încă bună, reuşeam să reţin esenţialul şi puteam să susţin discuţia pe terenul interlocutorului dacă era cazul.
Pregătirea unei vizite de două ore presupunea o muncă destul de intensă şi eforturi notabile pentru a stăpâni şi a mânui discuţia în mod pertinent. Când ambasadorul, să-i zicem Kirt Siguma, s-a prezentat la ambasada României, am început discuţia despre ţara domniei sale.
- Ce mai face domnul preşedinte Tarum?
- Este emoţionat, vin alegerile.
- Nu prea are de ce, contracandidatul său Ruguma are probleme cu justiţia.
- A fost achitat şi creşte în sondaje.
- Abia a ajuns la 22%, drumul este cam prea lung.
Mânuiam discuţia cu uşurinţă şi sunt convins şi acum, cunoşteam mai multe decât oaspetele meu despre ţara sa. Ambasadorul Siguma nu-şi putea ţine echilibrul şi devenea din ce în ce mai nesigur pe el. Încearcă o diversiune.
- Nu va obţine majoritatea în Parlament.
- Dar s-a înţeles cu Frontul Unităţii Populare.
- Nu , nu se poate o astfel de coaliţie.
- Au anunţat alaltăieri că vor merge împreună.
- Sunteţi sigur?
- Da, vă pot trimite pe internet ştirea.
Siguma are un rictus ce s-ar vrea un zâmbet şi schimbă vorba.
- Am fost şi eu la Budapesta...
- Aţi lucrat în Ungaria? Frumos oraş. N-aţi trecut şi prin Bucureşti?
Siguma transpiră.
- Doar în treacăt, încearcă s-o dreagă. Am făcut o escală acolo, la Bucureşti.
Nu-l încurajez, am fost puţin iritat de confuzia lui. Omul continuă nesigur pe el.
- Ţara mea a avut relaţii excepţionale cu Ceauşescu.
- Avea prostul obicei să acorde credite pe termen lung. Acum sunt greu recuperat. Nu s-au luat măsuri asiguratorii. Şi Cuba are o datorie de 1,4 miliarde de dolari faţă de România.
Ambasadorul este vădit stânjenit şi încerc să o dreg puţin.
- Măcar ţara dumneavoastră recunoaşte datoria faţă de ţara mea.
- Este o mare criză şi pe la noi. Foamete, boli, sărăcie, toate fac ravagii. Şcolile s-au închis după cutremur, au fost foarte avariate, medicamente nu avem şi peste toate seceta a pus capac. O foamete cumplită ne aşteaptă şi din acest motiv am venit la dumneavoastră. O mână de ajutor, poate prin Crucea Roşie...
- Excelenţă iau act de solicitarea Domniei Voastre şi voi comunica Guvernului Român. Noi nu mai avem ambasador în ţara Domniei Voastre şi cred că ambasadorul din Zamba asigură servicii consulare acolo. Parcă deja suntem angajaţi prin Crucea Roşie cu ceva ajutoare.
- Foarte puţin, Excelenţă.
- Este adevărat. Ştiu că situaţia din ţara Domniei Voastre este disperată, ştiu că o sută de mii de copii au murit până acum de inaniţie... Îngrozitor, voi face un raport şi ne vom implica mai mult.
- Ambasadorul României din Zamba vine foarte rar în ţara noastră.
- Înţeleg apelul dumneavoastră, Excelenţă. Voi comunica guvernului român apelul făcut la comunitatea internaţională.
Ambasadorul Siguma îmi face un compliment.
- Vă admir, Excelenţă. Cunoaşteţi atât de bine ţara noastră! Am fost plăcut surprins.
La recepţii, ambasadorul Siguma era mereu în apropierea mea şi mă prezenta celorlalţi ca un redutabil enciclopedist.