Scriitorul Emil Gârleanu

Numele lui Emil Gârleanu se leagă de amintirea unui scriitor delicat, fin şi cu un ascuţit simţ de observare a naturii şi a omului. Descendent al unei familii de răzeşi şi fiu de colonel, Emil Gârleanu s-a născut la Iaşi, pe 5 ianuarie 1878. Şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, oraş pe care nu-l va uita şi-l va evoca în opera lui împreună cu „chipuri de demult, chipuri dragi ale copilăriei”.
Şcoala primară şi începutul studiilor secundare le-a făcut în Iaşi. Trece apoi la şcoala militară din acelaşi oraş, pe care o absolvă în 1899, obţinând gradul de sublocotenent de infanterie. Fire visătoare, dotat cu o sensibilitate deosebită, Emil Gârleanu se dedică literaturii, încă de pe băncile şcolii. Şi-a făcut debutul în 1900, în paginile revistei „Arhiva” din Iaşi, cu poezia „Iubitei”. A devenit apoi redactor al revistei „Făt Frumos” din Bârlad şi colaborator la „Convorbiri critice”, „Sămănătorul” şi altele, în paginile cărora a publicat o bună parte din scrierile sale. Împreună cu Dimitrie Anghel şi Şt. O. Iosif, a înfiinţat la Bucureşti, Societatea Scriitorilor Români (1908), devenind în 1911 preşedintele ei. Emil Gârleanu a desfăşurat şi o activitate importantă la Teatrul Naţional din Craiova (1911-1914), în calitate de director. A fost un entuziast animator cultural şi un fin cunoscător al naturii.
Se stinge din viaţă la 2 iulie 1914, la Câmpulung Muscel, lăsând o operă plină de gingăşie şi sensibilitate, formată din 15 volume de proză, publicate între anii 1906 şi 1914, şi reeditate apoi, în aproape o sută de ediţii diferite, din care 26 în limbi străine. După cartea de debut urmează volumele: „Cea dintâi durere” (1907), „Odată” (1907), „Într-o noapte de mai” (1908), „1877 - schiţe de război” (1908), „Punga” (1909), „Trei vedenii” (1910), „Nucul lui Odobac” (1910), „Amintiri şi schiţe” (1910), „Din lumea celor care nu cuvântă” (1910), iar postum, „Visul lui Pillat” (1915), „O lacrimă pe-o geană” (1915) şi „Privelişti din ţară – schiţe, însemnări” (1915). Opera cea mai reprezentativă, cea care a făcut celebritatea de scriitor a lui Emil Gîrleanu, este volumul de schiţe şi povestiri „Din lumea celor care nu cuvântă”. Impunându-se ca un observator fin şi gingaş al universului domestic, Emil Gârleanu întocmeşte aici „monografii” ale necuvântătoarelor, de la animale domestice, la vegetale şi gâze.