Cât a câștigat un bărbat după valorificarea 42 de tone de fier vechi. Furturi din vagoanele de marfă. 55 de trenuri, verificate de polițiști

117271806_890356408155401_6504642882745708774_o

Dimensiune font:

| 31-08-2020 11:23

Peste 2 tone de materiale feroase şi neferoase, pentru care nu exista documentația legală, au fost recuperate de polițiștii de la transporturi, în urma unei acțiuni pentru reducerea numărului de furturi din vagoanele de marfă.

Polițiștii de la transporturi au acționat pentru combaterea sustragerilor din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente de la mijloacele de material rulant, se arată într-un comunicat de presă.

Poliţiştii, cu sprijinul a 25 de angajaţi feroviari, au verificat 55 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată şi 35 în triaje.

Au fost efectuate controale în depouri, revizii, parcuri reci, în linie curentă, precum şi în magazii de piese de schimb, fiind constatat un caz în care au existat nereguli.

Ce au descoperit polițiștii

În cadrul acțiunii, au fost verificate 138 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, de unde au fost recuperate 2.355 de kilograme de astfel de materiale, pentru care nu exista documentația legală. Polițiștii au întocmit 3 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane.

Au fost efectuate și 62 de controale la firme de pază care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.

Polițiștii au aplicat 195 de sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 116.555 de lei.

Exemple date de autorități

În urma controlului efectuat la o societate comercială, polițiștii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au descoperit aproximativ 15.000 kg. de deșeuri de saboți de frânare și 75.000 de kilograme de roți și bandaje de roți provenite de la vagoane, pentru care se efectuează verificări cu privire la actele de proveniență.

Cât a câștigat un bărbat din fier vechi

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au efectuat un control la o societate ce are ca obiect de activitate achiziționarea de materiale reciclabile.

Un bărbat ar fi valorificat, în anul 2017, la centrul de colectare 42.500 de kilograme de fier vechi, despre care ar fi specificat că provin din gospodăria proprie şi ar fi încasat 40.933 de lei.

Acesta nu ar fi declarat nici veniturile realizate, în vederea sustragerii de la plata impozitelor către bugetul general consolidat al statului. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:19

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Primele reacții ale procurorilor după perchezițiile din sistemul medical din Iași
01/11/2024 14:20

 Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe langă Tribunalul Iaşi este imputernicit să aducă la cunoştinţă opiniei publice următoarele: La data de 31.10.2024, ...

Lovitură dură pentru Ucraina, de la Justiția din România: Nu se poate atinge de proprietățile Rusiei din țara noastră
01/11/2024 10:55

Gigantul ucrainean de gaze Naftogaz si cinci dintre filialele sale au pierdut in primă instantă , la Tribunalul Bucuresti, procesul prin care cereau executarea in Romania a unei hotărari a Curtii de Arbitraj ...

Judecătoarea Adriana Stoicescu. ”Dumnezeu nu doarme!”
01/11/2024 00:06

Nu este pentru prima oară cand judecătoarea Adriana Stoicescu vorbeste despre abuzuri in justitie, mai ales din perioada in care Traian Băsescu era presedinte. Judecătoarea de la Curtea de Apel Timisoara ...

Prins cu șpaga, Dumitru Buzatu e
27/10/2024 00:23

Curtea de Apel Iasi şochează Romania cu decizia luată in cazul lui Dumitru Buzatu. Filmat cand lua o geantă cu peste un milion de lei mită, procesul acestuia a fost amanat, după ce judecătorii au conside ...

Nereguli grave găsite de Curtea de Conturi în 'ograda' lui Ilie Bolojan - Erori de zeci de milioane, deficiențe manageriale, abateri de la bunele practici
26/10/2024 00:38

Raportul de audit al Curtii de Conturi la Consiliul Judetean Bihor, condus de liberalul Ilie Bolojan, dezvăluie probleme majore in administrarea resurselor si in aplicarea legislatiei la nivelul Unitătii Admi ...

Koveşi intră tare la Caraş-Severin. Îl anchetează pe fostul preşedinte PNL al Consiliului Judeţean
26/10/2024 00:31

Veste proastă după veste proastă pentru liberalii care au condus Consiliul Judeţean Caraş-Severin. După DNA, şi Parchetul European a intrat pe firul ilegalitătilor din Consiliul Judeţean Caraş-Severin ...

ÎCCJ: Decizia judecătorului care l-a salvat pe Nicolae Ciucă de verificarea doctoratului suspect de plagiat: ”o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material”
15/10/2024 19:46

Decizia prin care, in iunie 2022, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel Bucuresti a anulat sesizările mai multor persoane care cereau analiza suspiciunilor de plagiat din doctoratul liderului PNL Nico ...

Nicolae Ciucă, explicații despre cazul Nelu Tătaru și cazurile Mihai Chirica și Costel Alexe care nu au fost scoși de pe liste înainte de alegeri
14/10/2024 15:49

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni la Iaşi, referindu-se la situaţia lui Nelu Tătaru, cercetat pentru luare de mită, că acest caz arată că instituţiile işi fac treaba, adăugand că toţi ce ...

Lovitură pentru Mircea Geoană de la CCR: judecătorii i-au respins contestația / Veștile proaste continuă pentru Șoșoacă
14/10/2024 15:40

Judecătorii CCR au respins solicitarea candidatului independent la alegerile prezidentiale Mircea Geoană de a avea reprezentanti in sectiile de vot. „In sedinta din data de 14 octombrie 2024, Curtea Consti ...

Judecătoarea din Suceava, filmată când se droga de față cu copiii ei, dă în judecată Tribunalul unde lucrează. Care este motivul acțiunii
14/10/2024 14:45

Ana Maria Chirilă a deschis un proces chiar impotriva Tribunalului Suceava, instanta la care ea este angajată. Judecătoarea Ana Maria Chirilă, acuzată că se droga impreună cu infractorii intr-un dosar i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei