Mafia de la stat! DNA: șeful Poliției din Eforie cerea mită 300 de lei pe zi pentru a tolera comerțul clandestin

Dimensiune font:

| 01-09-2020 12:17

Șeful Poliției orașului Eforie este cercetat pentru luare de mită și instigare la abuz în serviciu, după ce ar fi luat bani pentru a tolera comerțul clandestin pe plajă. Procurorii DNA Constanța au dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al DNA- Serviciul teritorial Constanța, în perioada iulie-august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, inculpatul ar fi primit în mod repetat și periodic, de la o persoană, sume de bani, ca să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Procurorii susțin că ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin desfășurate cu precădere pe plajele stațiunii Eforie.

„Din probele administrate rezultă că suma primită cu titlul de mită ar fi fost de 300 lei/zi, remiterea banilor fiind făcută o dată la câteva zile, preponderent în zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, în imediata apropiere a sediului Poliției orașului Eforie.

La rândul său, coinculpatul care ar fi remis în mod periodic banii comandantului Poliției orașului Eforie, i-ar fi colectat, în mod repetat de la persoanele interesate de obținerea protecției pentru activitățile de comerț clandestin. De asemenea, persoana respectivă pretindea și primea bani și pentru presupuse informații despre controalele efectuate de autorități”, se arată în comunicatul DNA.

De asemena, în 10 august 2020, șeful Poliției Eforie i-ar fi solicitat unui agent constatator să înlocuiască măsura amenzii de 1.000 lei, aplicată unei persoane pentru contravenții la regimul rutier, cu sancțiunea avertismentului, măsură pe care numai instanța de judecată o putea dispune.

În acest dosar sunt urmărite penal și alte persoane. Conform procurorilor, trei dinre acestea se află în stare de arest la domiciliu din 28 august 2020 pentru infracțiuni de dare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală.


Șeful Poliției Eforie nu are voie, pe timpul controlului judiciar, să părăsească România și să își exercite profesia de polițist.

„Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, se mai arată în comunicat. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Eșec pentru echipa lui Kovesi, în România
10/04/2025 06:54

Răsturnare spectaculoasă de situatie. Curtea de Apel Cluj a anulat, miercuri, condamnarea de patru ani inchisoare primită in primă instantă de afaceristul Cătălin Hideg, patronul companiei Sanimed Intern ...

Delta Dunării câștigă trofeul suprem la Gala „Destinația Anului 2025”
09/04/2025 09:18

Delta Dunării a fost desemnată castigătoarea Marelui Premiu in cadrul Galei „Destinatia Anului 2025”, una dintre cele mai relevante competitii de promovare a turismului romanesc. Clasamentul fina ...

Victor Ponta a 'luat-o la țintă' pe Kovesi: Numai câinelui nu i-a făcut dosar în familia mea!
09/04/2025 06:49

Candidatul la alegerile prezidentiale Victor Ponta a declarat luni, pe B1 TV, că fosta sefă DNA Laura Codruta Kovesi i-a făcut un dosar politic. Acesta a precizat că regretă că a acceptat numirea sa in fu ...

Incidentul care a pus pe jar serviciile secrete din România: Ce au stabilit specialiştii în cazul plicurilor primite de patru instituţii din Bucureşti
02/04/2025 18:34

Anchetatorii au stabilit că plicurile primite in urmă cu o zi, in Bucuresti, de Avocatul Poporului, Biroul Electoral Central, Inspectoratul General al Poliţiei Romane şi Inspectoratul General al Jandarmerie ...

„Am fost violată de Van Damme când aveam 15 ani. Ziceau că e mascul alpha”. Declarații incendiare despre actorul acuzat că îi plăceau minorele din România
02/04/2025 17:08

Celebrul actor Jean-Claude Van Damme, cunoscut pentru rolurile sale din filmele de actiune ale anilor ’90, este mentionat intr-un dosar penal de mare gravitate, investigat de DIICOT Iasi. Una dintre victime ...

Un 'nou început' pentru Ion Iliescu: Trimis, din nou, în judecată în Dosarul Mineriadei, alături de Petre Roman și alții
02/04/2025 10:55

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sarbu, Miron Cozma au fost trimişi in judecată in Dosarul “Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, pentru infracţiuni co ...

Traian Băsescu îl contrazice pe Marcel Ciolacu după scandalul cu Hurezeanu: 'Anularea alegerilor afectează relația României cu SUA'
31/03/2025 14:16

Fostul presedinte Traian Băsescu sustine, intr-o postare pe Facebook, că principala problemă in relatia Romaniei cu Statele Unite nu este legată de ambasador, ministrul de Externe sau lipsa unui imputernici ...

Victor Ponta a izbucnit după ce CNA a eliminat emisiunea lui Tucă și alte producții online: Un abuz evident
27/03/2025 10:20

Victor Ponta, candidat la alegerile prezidentiale, a izbucnit după ce CNA a decis să elimine mai multe emisiuni in care anularea alegerilor sau eliminarea lui Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezi ...

Decizie bombă a justiției: Ion Iliescu rămâne fără certificatul de revoluţionar
26/03/2025 15:48

Tribunalul Bucuresti a acceptat solicitarea formulată de Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptătorilor Impotriva Regimului Comunist si a revocat certificatul de revolutionar acordat fostul ...

Președința ÎCCJ îi dă replica lui Bolojan: 'Judecătorii sunt ancoraţi în societate înţeleg foarte bine ce se întâmplă'
24/03/2025 16:23

Preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Corina Corbu, a afirmat că judecătorii ICCJ sunt ancoraţi in realitate şi inţeleg foarte bine ce se intamplă, care sunt nemulţumirile societ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei