Leon Panetta: Armata SUA tebuie să se pregătească pentru ce este mai rău în privinţa bugetului
Dimensiune font:
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, a cerut joi armatei să "se pregătească pentru ce este mai rău" şi să ia măsuri de economisire, într-un moment în care se confruntă cu potenţiale tăieri bugetare de amploare, relatează AFP.
Aceste economii vor include blocarea posturilor civile, amânarea contractelor de armament sau reducerea costurilor de întreţinere, a precizat Panetta în cadrul unei conferinţe de presă.
În opinia lui, aceste măsuri sunt necesare deoarece Pentagonul se confruntă cu o "furtună de incertitudine bugetară": "Nu avem nici cea mai mică idee în legătură cu ce se va întâmpla".
"Această incertitudine, dacă nu este rezolvată de Congres, va afecta grav pregătirea noastră militară", a avertizat el.
Panetta a subliniat că această situaţie este determinată de diviziunile interne din Congres, care au împiedicat adoptarea bugetului Apărării pentru 2013, ceea ce ar putea determina tăieri masive ale cheltuielilor militare.
Criza fiscală nu a fost evitată decât parţial la sfârşitul lui decembrie, iar dacă republicanii şi democraţii din Congres nu ajung la un acord până la 1 martie pentru a împiedica tăierile automate ale cheltuielilor federale, Departamentul Apărării îşi va vedea reduse finanţele cu peste 50 de miliarde de dolari pe ani şi 500 de miliarde în zece ani.
"Nu avem nicio altă opţiune decât să ne pregătim pentru ce este mai rău", a declarat Panetta, care îşi încheie mandatul în curând şi va fi înlocuit cu fostul senator republican Chuck Hagel, nominalizat de preşedintele Barack Obama. Nominalizarea lui Hagel urmează să fie validată de Senat.
economica.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau