Pescuitul, interzis în România până pe 8 iunie
Dimensiune font:
Conform Ordinului Ministerului Mediului și cel al Agriculturii, de vineri este prohibiție generală în România în ceea ce privește pescuitul. Prohibiția se va încheia pe 8 iunie, atunci când toți pescarii își vor putea relua activitatea.
Prohibiţia generală a pescuitului în România a început, vineri, în habitatele naturale, activitatea de pescuit urmând să fie interzisă şi în apele care constituie frontieră din data de 24 aprilie, se arată în Ordinul de prohibiţie emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii.
Actul normativ prevede şi excepţiile privind prohibiţia, iar printre ele se află pescuitul pe râul Prut, frontieră cu Republica Moldova, zonă în care pescuitul va fi interzis din data de 24 aprilie.
“Există voci care susţin că acest ordin va afecta turismul în Deltă, din cauza prevederilor referitoare la catch and release la somn, crap, ştiucă şi şalău. Pescarii sportivi vin cu respect deosebit faţă de resursa vie şi merg oricum pe acest tip de pescuit, fără a avea nevoie de o reglementare, aşa că turistul cu acest profil nu va fi afectat”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.
În opinia lui, singurii care sunt afectaţi sunt cei care nu cheltuiau în zonele în care-şi petreceau vacanţa.
Prohibiția se va încheia pe 8 iunie
“Sunt afectaţi cei care campează pe malurile Dunării, în zone care nu sunt destinate turismului, cei care nu cheltuie bani în destinaţie. Sunt cei care de multe ori plecau cu saci de peşte puşi la sare sau la uscat”, a mai spus Ţibuleac.
El a criticat faptul că prevederea referitoare la interzicerea reţinerii capturilor din cele patru specii de către pescarii sportivi nu a fost pusă în dezbatere publică şi a precizat că ordinul de prohibiţie nu va afecta decât într-o foarte mică măsură fenomenul turismului în Delta Dunării.
Indiferent de zonă, prohibiţia se va încheia pe 8 iunie, atunci când toţi pescarii îşi vor putea relua activitatea, conform ordinului celor două ministere.
Prohibiţia generală a pescuitului se desfăşoară în funcţie de specie, dar şi de perioada de reproducere şi are drept scop protejarea resursei.
La şalău şi biban, pescuitul a fost interzis de luna trecută, iar la scrumbie, prohibiţia a început în această săptămână şi se va desfăşura pe sectoare de Dunăre.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau