Registrele agricole din Botoşani, verificate de Prefectură
Dimensiune font:
În urma unei situaţii solicitate de Ministerul Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului a demarat o amplă acţiune de control la toate primăriile din judeţ. Comisiile au în componenţă şi specialişti de la statistică şi Direcţia Agricolă şi au programat ca în 10 zile să verifice modul în care autorităţile locale au actualizat registrele agricol, în format scris dar şi electronic. „Deja s-au găsit probleme mari, chiar din prima zi de control. Comisiile au constatat că documentul care ţine evidenţa categoriilor de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale nu este completat la zi. În unele cazuri în registru erau mai puţin de 10% din informaţiile pe care ar fi trebuit să le deţină. Dată fiind importanţa registrului, situaţiile nu pot fi tolerate. Se impune completarea de urgenţă şi respectarea legii”, a declarat prefectul Adrian Constantinescu. (A. Caliniuc)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau