Taxa pe cifra de afaceri va afecta grav economia României
Dimensiune font:
Camera ce Comerț Americană din România (AmCham) a atras atenția că taxa pe cifra de afaceri va avea un impact negativ asupra economiei românești, fiind, de fapt, o taxă de investiții.
Totodată, a avertizat că noua taxă va reduce potenţialul României de a atrage noi investiţii de amploare. Potrivit AmCham, preluarea unor măsuri fiscale aplicate în alte jurisdicţii trebuie să ţină cont şi de nivelul de digitalizare şi de capacitatea de colectare a administraţiei.
Pentru companii, o astfel de taxă este o taxă pe investiţii, nu pe cifra de afaceri, care va fi acoperită prin tăierea investiţiilor. Deşi companiile membre AmCham Romania au început anul optimiste, cu planuri de extindere şi investiţii atât pe termen scurt, cât şi mediu, diversele ipoteze de lucru vehiculate în spaţiul public, lipsa de transparenţă şi dialog structurat pe măsuri concrete avute în vedere, generează impredictibilitate pentru investitorii români şi străini deopotrivă. Planurile de investiţii sunt momentan sistate-amânate.
Dincolo de impactul la nivelul fiecărei afaceri, noua taxă va reduce potenţialul României de a atrage noi investiţii de amploare, cu valoare adăugată mare şi afectează oportunitatea României de a deveni un hub regional pentru localizarea companiilor interesate să participe la reconstrucţia Ucrainei.
Preluarea unor măsuri fiscale aplicate în alte jurisdicţii trebuie să ţină cont şi de nivelul de digitalizare şi de capacitatea de colectare a administraţiei. În lipsa unei performanţe la aceste capitole, introducerea unor taxe suplimentare tot asupra celor care plătesc deja, nu face decât să crească dezechilibrele, concurenţa neloială şi frustrarea în rândul bunilor platnici. ”Reiterăm apelul nostru pentru modernizarea şi digitalizarea administraţiei fiscale şi pentru închiderea tuturor căilor de abuz permise de legislaţia actuală”, afirmă reprezentanţii AmCham.
Pe lângă investiţii, sever afectate de o eventuală taxă pe cifra de afaceri vor fi şi exporturile, capitol la care oricum România înregistrează dezechilibre majore şi în adâncire.
Totodată, start-up-urile cu care ne mândrim ca ţară şi pe care le vedem şi ni le dorim să fie viitorii unicorni globali, vor fi printre cele mai afectate de o taxă pe cifra de afaceri, subminându-li-se puterea de capitalizare şi eforturile de internaţionalizare.
Nu în cele din urmă, deşi conceptual este o taxă aplicată companiilor, taxa pe cifra de afaceri va afecta inevitabil şi consumatorii finali prin scăderea puterii de cumpărare şi creşterea inflaţiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau