Trei sferturi dintre români vor avea pe masa de Paște mai puține bunătăți

2masa

Dimensiune font:

| 15-04-2023 11:30

 

Masa de Paşte va fi mai puţin îmbelşugată pentru 75% dintre români, iar 83% dintre aceştia declară că vor petrece sărbătorile Pascale acasă, în familie, procent asemănător celui înregistrat în 2019.

Conform studiului realizat de Reveal Marketing Research (companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development), 24% dintre respondenţi menţionează că se vor duce în vizită la rude, iar 11% că vor călători, în ţară sau în străinătate. „Observăm că tradiţia se păstrează, cei mai mulţi dintre români urmând să îşi petreacă Paştele în familie, cu partenera/ul de viaţă (71%), copiii (52%) sau părinţii (49%). Petrecerea sărbătorii împreună cu grupul de prieteni este menţionată într-o mai mare măsură de cei tineri cu vârste cuprinse între 18-24 ani (37% vs. 24% total eşantion). Dacă ne referim la românii angajaţi (72%), descoperim că jumătate dintre aceştia (48%) vor beneficia de o vacanţă prelungită de Paşte, cu o medie de 3 zile libere suplimentare, pe lângă cele legale”, susţin autorii studiului, care şi-au propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în aşteptarea sărbătorilor de Paşte şi în ce măsură comportamentele şi nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfăşurat în 2019.

În ceea ce priveşte interesul pentru tradiţii şi obiceiuri de Paşte, 78% dintre români intenţionează să meargă la slujba de Înviere, iar 45% obişnuiesc să postească.

Dacă în 2019, procentul celor care voiau să meargă la biserică în noaptea de Înviere era de 83%, anul acesta 76% şi-au manifestat această intenţie, într-o manieră semnificativ mai mare femeile comparativ cu bărbaţii (81% vs. 72%).

Conform datelor studiului, 45% dintre români ţin post înainte de sărbătorile Pascale - 19% dintre aceştia postesc în Săptămâna Mare, 16% postesc doar miercurea şi vinerea, iar 10% ţin tot postul.

În toiul pregătirilor de Paşte, 64% dintre români intenţionează să cumpere cadouri celor dragi, înregistrându-se o descreştere semnificativă faţă de anul 2019, când 8 din 10 şi-au manifestat această dorinţă.

 

În contextul scumpirilor accentuate de la lună la lună, în ambele scenarii, românii vor avea o masă de Paşte diferită în acest an, fie că ne referim la reducerea numărului de produse cumpărate sau la alegerea celor mai mici preţuri.

 

Cei mai mulţi dintre români declară că vor aloca un buget similar celui de anul trecut pe produse alimentare cu ocazia sărbătorilor de Paşte (51%), în timp ce 24% vor aloca un buget mai mic.

În contextul scumpirilor accentuate de la lună la lună, în ambele scenarii, românii vor avea o masă de Paşte diferită în acest an, fie că ne referim la reducerea numărului de produse cumpărate sau la alegerea celor mai mici preţuri.

Pe de altă parte, un sfert dintre români (25%) declară că bugetul familiei alocat produselor alimentare pentru sărbătorile de Paşte va fi mai mare anul acesta prin comparaţie cu anul trecut. 36% dintre români au declarat că vor creşte bugetul cu un procent între 10% şi 20%, în timp ce 31% dintre cei intervievaţi au menţionat creşteri ale bugetelor alocate între 20% şi 30%.

Referitor la principalele categorii de produse alimentare pe care românii intenţionează să le achiziţioneze, aceştia consideră că vor aloca într-o mai mare măsură bugete mai generoase pentru legume/ zarzavaturi (31%), carne (29%), lactate/brânzeturi (27%), ouă (24%) şi băuturi alcoolice (16%). Raluca STROE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:19

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -Spatiu in suprafata de 35,16 mp, situat in orasul Negresti, Str. Unirii, bl. E2, sc. D, parter, judetul Vaslui, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Carte Funciara nr. 70102-C1-U27, nr. cadastral 1/4;0;3, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 63/19.07.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, pentru desfasurarea de activitati de coafura si alte activitati de infrumusetare. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.08.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 14.08.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 19.08.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.07.2024.
Olandezii comandă o nouă navă fluvială, de 4 milioane euro, care va fi construită la Orşova
27/07/2024 00:16

Şantierul Naval Orşova va construi o nouă navă fluvială, in valoare de 4,05 milioane euro, pentru olandezii de la Rensen-Driessen Shipbuilding B.V., potrivit unui anunţ publicat de compania romanească, l ...

Canicula scumpește roșiile
26/07/2024 13:50

Temperaturile inregistrate in ultima vreme au afectat productia de rosii. Astfel, preturilor au crescut cu cu 30%, comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut. Unii fermieri spun că au pierdut pană la jum ...

Incendiu de proporții pe platforma Oltchim
26/07/2024 13:43

Un grav incendiu a izbucnit vineri, 26 iulie, pe platforma Oltchim. Fortele de interventie au intervenit rapid pentru stingerea incendiului produs la un depozit de deseuri situat pe platforma Oltchim din mu ...

Lovitură de trăznet primită de Ucraina de la Fitch: 'Intrarea în incapacitate de plată este inevitabilă'
26/07/2024 09:18

Agentia internatională de rating Fitch Ratings a retrogradat ratingul valutar pe termen lung al Ucrainei de la CC la C (incapacitatea de plată este iminentă), după acordul său cu creditorii de a restructur ...

COMUNICAT DE PRESĂ TRAVELIFE SRL 26.07.2024
26/07/2024 09:00

 COMUNICAT DE PRESĂ TRAVELIFE SRL 26.07.2024

Leul a evitat înroșirea cursului
25/07/2024 21:37

Cresterea de joi a ofertei comerciale de valută a permis leului să aprecieze fată de euro, in timp ce alte monede din regiune inregistrau scăderi, provocată de tensiunile la nivel mondial din pietele pe ac ...

Pădurarii au plantat 22 de milioane de puieți
25/07/2024 12:14

Circa 22 de milioane de puieţi forestieri au fost plantaţi in fondul forestier proprietatea publică a statului, in campania de impăduriri de primăvară, informează Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - R ...

Fermierii afectați de secetă ar putea primi compensații
25/07/2024 11:18

Premierul Marcel Ciolacu precizează că vineri va fi alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pentru a evalua situaţia pagubelor produse de secetă in teren, dar şi sumele care trebuie acordate agri ...

Persoanele fizice și firmele se pot înscrie  în Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus
25/07/2024 10:15

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, incepand din data de 19 martie 2024, in vederea indeplinirii formalităţilor de inscriere in cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar perso ...

Euro a scăzut aproape de 4,97 lei
24/07/2024 21:23

Evolutia de miercuri a monedei nationale a fost una pozitivă, influentată de reducerea nivelului de aversiune fată de risc. După cinci sedinte consecutive de apreciere, cursul euro a scăzut de la 4,9729 la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei