Vești proaste pentru români. Se scumpește energia electrică
Dimensiune font:
Premierul Florin Cîţu a declarat joi că ‘există riscul real’ ca în această iarnă să crească preţul la energia electrică, iar ca soluţii a propus adoptarea cât mai rapid a legii consumatorului vulnerabil şi o schemă de compensare pentru oamenii cu venituri medii.
‘Pentru termen mediu şi lung, soluţiile sunt investiţiile. Nu există altă soluţie. Dacă vrem să rezolvăm problema energiei, a producţiei de energie şi să avem energie, să nu avem aceste fluctuaţii ale preţurilor, avem nevoie de o capacitate de producţie internă mai mare. De aceea avem şi acel memorandum cu Statele Unite pentru încă două reactoare, cu reconfigurarea reactorului 1 şi cele două, 3 şi 4, şi alte proiecte de energie pe care le avem astăzi. În plus, trebuie să creştem şi conectivitatea, pentru că şi aici ajută. Sunt ţări în UE care au energie la un moment dat mai ieftină şi putem să importăm de acolo mai ieftin. Deci, lucrăm pe mai multe paliere. Am vrut să am o imagine clară, să ştiu cum alocăm resursele pe următorii ani. Pentru finalul acestui an, există acest risc, riscul de a avea – şi este un risc real, aici trebuie să fim foarte oneşti şi transparenţi cu oamenii – o creştere a preţului la iarnă. Şi atunci am cerut şi ministrului Energiei, dar voi avea discuţii şi în Coaliţia de guvernare, să grăbim legea consumatorului vulnerabil, care a trecut de Guvern foarte repede, se află la Senat. Aş vrea să grăbim termenele. Ea intra în vigoare de anul viitor, din octombrie parcă. Aş vrea să aduc totul la 1 ianuarie 2022‘, a precizat Cîţu la TVR 1.
Premierul a explicat că o soluţie pentru familiile cu venituri medii ar putea fi o schemă de compensare din partea statului, prin plata unei părţi din factura la energie electrică.
‘Preţurile s-ar putea să aibă impact pentru foarte multe familii din România, familii cu venit mediu, şi atunci trebuie să găsim o soluţie pentru această iarnă. Sunt câteva idei la care mă gândesc pentru această iarnă de a reduce factura pe care aceşti oameni o vor plăti. Sunt tot felul de compensări, de exemplu, a compensa o parte din factură, să o susţinem de la bugetul de stat, pentru că este un an special cu această creştere a preţului care a venit şi este mai mare decât media. În acelaşi timp, am aflat astăzi că preţurile medii din România sunt la media UE – 63 de euro, de exemplu -, dar veniturile nu sunt acolo. Şi atunci, preocuparea mea este, pe lângă a rezolva problema aceasta pentru iarnă, de a veni cu investiţii în continuare, pentru că noi trebuie să creştem veniturile în România. Ăsta este, de fapt, obiectivul acestei guvernări. (…) Trebuie să fim oneşti şi transparenţi că există un risc. Nu ştim exact în termeni procentuali, dar oricum preţurile cresc şi nu mi se pare normal. (…) Deci, vreau să rezolvăm problema cu consumatorul vulnerabil, pentru că este stringentă, dar, după aceea, aş vrea şi pentru o parte din ceilalţi cetăţeni, care vor avea, poate, o factură de plată mai mare, nu suntem siguri, dar poate, aş vrea să avem soluţia gata pregătită, ca să putem să o implementăm imediat’, a adăugat şeful Guvernului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau