.jpg)
De la 'suntem pierduți', la 'se poate și mai rău'. Andrei Pleșu dezvăluie cum i-a reevaluat pe Victor Ponta și Crin Antonescu
Dimensiune font:
Răsfoind prin sertare vechi, scriitorul Andrei Pleșu rememorează referirile sale critice la cuplul Victor Ponta - Crin Antonescu din 2010.
„Dacă Ponta e un soi de Cațavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic. (...) Dacă asta e tot ce poate produce scena noastră politică, sîntem pierduți”, spunea în urmă cu 15 ani Pleșu, dezamăgit de prestația politică a celor doi lideri ai Opoziției de atunci. În contextul alegerilor prezidențiale, Andrei Pleșu dezvăluie printr-un Post Scriptum cum i-a reevaluat pe aceștia: „Nu credeam că domnii Ponta și Antonescu vor reveni pe scenă, dar bombănindu-i, trebuie să recunosc că, dacă mă uit și la unii (mai ales la unul…) dintre „colegii” lor la alegerile prezidențiale, mă aud spunînd: „Se poate și mai rău…”.
„(…) Provocat de realitatea imediată, reproduc, perplex, și un fragment dintr-un articol al meu, publicat în 2010. „Perplex”, pentru că e vorba de doi politicieni autohtoni care se strecoară în avanscena vieții noastre politice acum ca și atunci. Iată, care va să zică, două portrete instalate definitiv în „actualitatea” noastră politică.
„Și Victor Ponta, și Crin Antonescu au ceva inconsistent și fudul, care mă descurajează. Cu cît sînt mai vocali, mai năbădăioși, mai puși pe harță, mi se par mai aproape de butaforie. Nu seamănă, dar au în comun o suficiență suverană. Se vede de la o poștă că se bucură de ei înșiși cu o duioșie, cu o bună-dispoziție indemolabile.
Victor Ponta e încîntat de ironia lui fină, de replica lui tăioasă, de surîsul lui distrugător. Și-a construit, din mai nimic, un rol de dur șmecher, campion la categoria «pană». I-a reușit o combinație stranie de băiețandru obraznic și bătrînel șugubăț. Numit prea devreme într-o poziție de prim-plan, a făcut rapid sindromul plutonierului care, avansat căpitan, se crede general. Poate e, la bază, «băiat bun». Poate are intenții onorabile. Dar suferă de o prematură dilatație a eului și de o ambiție atît de transparentă, încît nu poate fi luat în serios. Și e destul să-l vezi jucîndu-se de-a Che Guevara sau să-l auzi decretînd cînd trebuie declarat doliu național și cum trebuie să arate televiziunea națională, ca să simți răsărind, printre tuleiele sale benigne, un mic dictator de grădină.
Crin Antonescu e și el, în mod vădit, bucuros să fie contemporan cu el însuși. Părea un om cumsecade și cordial și s-a trezit sufocat de hormoni. Se încruntă amenințător, zîmbește subversiv, contemplă îngrijorat «viitorele» națiunii. A prins gustul tiradelor gascone și al unei «independențe» pline de pupături și divorțuri imprevizibile. Dacă Ponta e un soi de Cațavencu juvenil, Antonescu e un soi de Rică Venturiano tomnatic. Nu sînt nici zmei, nici Feți-Frumoși. Joacă la prețuri mici, sperînd să cîștige pe greșeala adversarului. Dacă asta e tot ce poate produce scena noastră politică, sîntem pierduți.“
P.S. Nu credeam că domnii Ponta și Antonescu vor reveni pe scenă, dar bombănindu-i, trebuie să recunosc că, dacă mă uit și la unii (mai ales la unul…) dintre „colegii“ lor la alegerile prezidențiale, mă aud spunînd: „Se poate și mai rău…””, scrie Andrei Pleșu într-un articol publicat în Dilema.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
.gif)
.png)
Adauga comentariul tau