Traversăm, simultan, 3 pandemii!

 Dorian OBREJA

 

Se spune că niciodată un necaz nu vine singur. Şi iată că, din păcate, realitatea vine să confirme şi aceste spuse...

Pandemia de coronavirus a dus, până acum, în întreaga lume, la zeci de milioane de infectări şi a făcut aproape 2.400.000 de victime, în top la aceste capitole fiind SUA, Brazilia, Mexic, India şi Marea Britanie. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, după două tulpini noi, a fost decoperită, recent, în sudul Californiei, şi o a treia variantă – ceea ce pune sub semnul întrebării reacţia unor persoane la vaccinurile realizate şi administrate pentru tulpina iniţială.

Aşa cum, pe undeva, era de aşteptat, dată fiind subfinanţarea cronică de aproape trei decenii a sistemului de sănătate, România nu stă deloc bine (nici) la acest capitol. Avem peste 750.000 de persoane infectate, aproape 20.000 decese, iar secţiile ATI sunt supra-aglomerate, ca să nu mai vorbim de probleme precum cele trei incendii înregistrate în unităţi de profil. Numărul de teste făcut zilnic pare a fi insuficient, vaccinarea cunoaşte sincope, tabloul general fiind unul deprimant.

Plecând de la aceste date, ajungem foarte logic la pandemia de stres, ce cunoaşte cote alarmante (prin urmările directe şi indirecte ale acestuia). Potrivit unor date, nivelul de stres s-ar fi dublat, dar e posibil ca, în realitate, el să fi ajuns chiar şi mai mare. Problema este că subiecţii acestui tip de pandemie sunt, în cea mai mare parte (lăsând deoparte categoria celor temători în general de orice), oameni logici, care respectă regulile impuse şi care simt sabia lui Damocles deasupra capului astăzi, dar şi pentru perioada ce urmează. Pericolul cel mare constă în cronicizarea stresului; căile de vindecare ale covidului au fost sau vor fi găsite, dacă este să ne luăm după precedente maladii, dar un stres cronic poate face ravagii.

În urmă cu aproape un an, un sondaj de opinie efectuat la noi în ţară releva că 52 la sută dintre repondenţi consideră că virusul covid a fost creat în laborator. Dincolo de teoriile conspiraţioniste, e mult mai important câţi cred în existenţa acestuia şi câţi iau măsurile de rigoare pentru a se apăra de el (protejându-i şi pe alţii !).

De aici, mai avem un singur pas până la ajunge la ceea ce mi-am permis să numesc pandemia de nesimţire. Care se manifestă, din nefericire, nu doar la foarte mulţi aşa-zişi «negaţionişti», extrem de vocali şi, în nu puţine cazuri, vectori de opinie, ci şi la unii membri ai autorităţilor, care ori îşi desfăşoară activităţile de combatere a pandemiei de covid sub semnul haosului, ori se poartă cu mănuşi, pentru a nu supăra şi mai mult acea parte a populaţiei nemulţumită de «botniţă», cip-urile de urmărire «introduse» odată cu vaccinul etc. Nu neagă nimeni libertatea fiecăruia de a judeca şi alege; dar, trăind în colectivităţi şi nu singuri, suntem obligaţi să ţinem seama de cei din jur, dacă de soarta noastră nu ne pasă (unul dintre sloganurile la modă este «corpul meu – opţiunea mea», dar acest corp nu există izolat de celelalte.

Ţinând cont de toate aceste circumstanţe, încerc să nu fiu pesimist pentru ceea ce ne aşteaptă. Dar măcar îngrijorat, tot mai îngrijorat, pot fi...