Vremea politică probabilă pînă pe 3 octombrie

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 11-09-2021 14:37

 Dorian OBREJA

De ce până pe 3 octombrie? Simplu, pentru că atunci va fi cunoscut rezultatul congresului USR-PLUS, precedat, cu o săptămână, de cel al PNL (deşi acest partid ar fi mai corect să fie numit PNDL, ţinând seama de cei cu care au fuzionat liberalii...). După care, normal ar fi ca apele să se liniştească, dar ce mai este normal la noi?

În editorialul precedent, glumeam, spunând că, având în vedere câte prognoze şi profeţii mi s-au îndeplinit (deşi, în multe cazuri, aş fi preferat să nu fie aşa!), am nostalgia de de a nu mă fi făcut prezucător/ghicitor, adică un soi de tata-Omida.

Am mai meditat la acest aspect şi, cel puţin pentru zona politică, trebuie să reconsider lucrurile. Ceea ce era valabil ieri, nu mai este astăzi, iar mâine situaţia e chiar pe dos. Trebuie să fii nu ghicitor, ci vrăjitor, pentru a formula o proiecţie ce să fie confirmată de realitate.

Până acum puţin timp, lucrurile erau clare şi previzibile.

Pe 25 septembrie, urma să fie încoronat şef al liberalilor actualul prim-ministru - susţinut şi secondat de figuri de tristă amintire, precum un ex-premier complice, acum vreun deceniu, la diminuarea veniturilor românilor, un moderator de televiziune telenovelistică la un canal falimentar, nevasta purtătorului de cuvânt ale unui ex-preşedinte de tot râsul şi secundul unui fost lider al unui partid ce-i purta numele...

Pe 3 octombrie, s-ar fi consemnat triumful actualului mai înalt co-preşedinte al USR-PLUS, cu un scor de circa 70 la 20. Restul, de 10 la sută, ar fi putut reveni unui candidat cu două prenume de provenienţă religioasă, considerat outsider, deşi unele afirmaţii ale sale sunt  de reţinut – „să ne cuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna sau Cioloş, care, zi de zi, închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism”. Acelaşi candidat critică dur decizia liderilor formaţiunii de a se asocia cu „organizaţia extremistă AUR”, şi, potrivit unor comentatori, „visează să facă din USR-PLUS un partid românesc” (ceea ce ar însemna că acum nu e...).

Ca la un joc de şah disputat de neprofesionişti, mişcările consemnate recent au dus la debalansarea şi impredictibilitatea situaţiei: decizia lui Cîţu de a-al demite pe ministrul Justiţiei, precum şi aceea a USR-PLUS de a se asocia cu AUR întru depunerea unei moţiuni.

Acum, nu mai e deloc sigur că actualul premier se va bucura de aceeaşi susţinere la congres, după o încercare de  moţiune, dar, mai ales, după o posibilă moţiune a PSD, ce ar dori să se ajungă chiar la alegeri anticipate,după cum nici că vreunul dintre co-preşedinţii USR-PLUS vor strânge tot atâtea voturi după şi-au îndepărtat oamenii de la ciolan (a se citi guvernare), act care fusese anunţat pentru luni, 6 septembrie.

Nu sunt câtuşi de puţin excluse nici surprizele, în sensul unor răzgândiri şi ale „pupat toţi în Piaţa...Victoriei) mai ales dacă ţinem seama că USR-PLUS s-a cuminţit după ce un alt ministru îi fusese ejectat, iar partidul declarase, plin de emfază, că va face şi va drege, că premierul Cîţu nu mai are susţinerea acestui partid, dar, apoi, s-a calmat.

La situaţia de acum s-a ajuns, era inevitabil, în urma unor alegeri legislative de toată jena. Au votat doar aproape 32 la sută dintre potenţialii alegători (record negativ de prezenţă). Din acest sărac 32 la sută, PSD a obţinut 33 la sută, PNL – 28 la sută, USR-PLUS – 16 la sută. Ei, în asemenea condiţii, cine a făcut guvernul? Partidele de pe locurile 2 şi 3, plus „balamaua” UDMR. Când o ţară e condusă de o „majoritate” de circa 16 la sută, putem vorbi de reprezentativitate şi legitimitate, sau doar de materializarea proiectului „meine Rigierung”?  

Estimp, pe scena politică – mai ales în culise – continuă nebunia: demisii, întâlniri secrete, negocieri, trădări. Mai ceva ca la bâlci – numai că e pe banii noştri, pe prezentul şi viitorul nostru!

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
CONSENSUS OMNIUM IPURL, lichidator al S.C. M.G.P. DISTRIBUTION SRL, cu sediul in Municipiul Iaşi, Str. Anastasie Panu Nr. 56, Bl. B1, Sc. A, Et. 4, Ap. 15, Bir 1, Județ Iaşi, J22/3084/2007, CUI 22664786, scoate la vanzare prin licitatie publica urmatorul bun imobil, proprietatea S.C. M.G.P. DISTRIBUTION SRL: Apartament cu 3 camere si dependinte, in suprafata utila de 74,02 mp, plus balcon in suprafata de 6,96 mp, situat in Mun. Iasi, Str Otilia Cazimir Nr. 15, Et. 7, Ap. 5, Jud. Iasi, inscris in CF nr. 129406-C1-U53, plus boxa nr. 2, in suprafata utila de 2,83 mp, cota indiviza in suprafata de 34,65 mp, la pretul de 103.300 EUR, la cursul BNR din ziua platii. Prima licitatie va avea loc, in data de 18.11.2021, ora 14.00, la sediul lichidatorului din Bucureşti, sector 5, str. Dr. Carol Davila Nr. 103. În caz de neadjudecare, licitatia se va relua saptamânal, în fiecare zi de miercuri, începând cu data de 25.11.2021, în aceleaşi conditii. Ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului, cu cel puțin 24 de ore înainte de inceperea licitației, garantia de participare la licitatie, în cuantum de 10% din preţul de pornire al licitatiei si vor cumpara caietului de sarcini. Prezentul anunt constituie si notificare pentru creditori, debitor si orice persoana fizica sau juridica interesata in cauza. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunului imobil care urmeaza a fi scoas la licitatie, au obligatia sub sanctiunea decaderii, sa faca dovada acestui fapt pana la data licitatiei, la sediul lichidatorului judiciar din Bucureşti, sector 5, str. Dr. Carol Davila Nr. 103. Relatii la nr. de tel.: 0724 265 555.
Credinţa în divinitate nu trebuie să o submineze pe cea în sănătate
10/10/2021 22:48

 Dorian OBREJA Pentru a evita orice discuţii sau interpretări, ţin să fac, de la bun inceput, două precizări importante pentru subiectul care urmează. 1.Sunt botezat in religia ortodoxă, creşti ...

Insolenţa unor politicieni tinde spre infinit
04/10/2021 20:40

 Dorian OBREJA  Foamea – de bani, putere etc. – unor politicieni romani nu este egalată decat de nesimţirea lor. Pe wikipedia se găseşte o listă de politicieni implicaţi in sca ...

USR e în plus, deci rezultă PUSR!
03/10/2021 23:18

  Dorian OBREJA   Dacă ar fi să fac un clasament al congreselor partidelor din acest an după criteriul zgomotului generat de ele, pe primul loc s-ar situa, negreşit, cel al PNL, iar pe ultimul ...

Un-te duci tu, PNLD? Eu, la vale, herr  domnule !
27/09/2021 08:28

  Dorian OBREJA  Am inceput a scrie randurile ce urmează in urmă cu o săptămană. Din cel puţin 3 motive. În primul rand, pentru că, incă de pe atunci, dacă nu mai devreme, cărţile ...

Politicieni incompetenţi = ţară săracă şi bolnavă
20/09/2021 22:07

 Dorian OBREJA „Sărăcia unui popor este cea mai cruntă pedeapsă pentru prostia lui”, iată o afirmaţie pe cat de dură, pe atat de adevărată, care, se pare, ar aparţine fostului pre ...

Unii politicieni vor iarbă. Nu pentru a paşte!
20/09/2021 08:23

 Dorian OBREJA Înainte de 1990, mi-a povestit cineva o intamplare, care, dacă a fost aievea, este  absolut savuroasă. Cică intr-un sat din judeţul Iaşi, in zilele sărbătorilor de iarnă, ...

ZMI –de la capăt după aproape 2 decenii ?
14/09/2021 00:02

 Dorian Obreja  Primesc, pe o cale mai ocolită (dar nu aceasta are acum importanţă, mulţumesc intermediarului, Editura „Junimea”), o invitaţie la o consultare publică şi la propune ...

Al 13-lea ceas!
13/09/2021 01:38

 Dorian Obreja  Îmi pare sincer rău, dar nu mai pot folosi consacrata şi cat de cat dătătoarea de speranţe expresie „al 12-lea ceas”. Nu am cum, pentru că vremea a trecut, o ...

Pandemia de politichie e mai gravă decât covidul...
06/09/2021 22:03

 Dorian OBREJA ...care se simte foarte bine, nebăgat in seamă in Romania. Motivul? Simplu şi revoltător, sintetizat in titlu! Realitatea e exprimată extrem de convingător in cifre, pe cat de seci, p ...

Ciricul şi Bahluiul – două promisiuni neîndeplinite
01/09/2021 10:22

 Dorian OBREJA Din cand in cand, mă las cuprins de nostalgii. Acum, de exemplu, de una ce se referă la Ciric. În tinereţile mele, acolo, pană şi cel mai necăjit – in sensul material & ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei