Magistraţii ieşeni au dat liber la violențe!

1violenta1
1violenta2

Dimensiune font:

| 22-07-2024 08:00

* doar 0,36% dintre inculpaţi au ajuns, în acest an, după gratii * au fost 556 procese pe rolurile instanţelor din judeţ, în 440 de cazuri s-a amânat pe altă dată, cine ştie când o da Domnul, 22 de încetări ale procesului penal (intervenţia prescripţiei, clar, în urma tărăgănărilor), o renunţare la aplicarea pedepsei... * în 3 dosare s-a dat cu suspendare şi în alte cinci procese inculpaţii au primit amenzi penale * doar doi bătăuși au ajuns după gratii...

Iei bătaie pe stradă, chiar dacă o încasezi rău de tot şi se lasă cu multe zile de spitalizare, tot zadarnică rămâne speranţa că justiţia va da celui ce te-a agresat pedeapsa cuvenită...
În săptămâna ce tocmai s-au încheiat, magistraţii ieşeni au pronunţat sentinţele în trei dosare ce au avut ca subiect infracţiunea de „lovire sau alte violenţe”. Mai multe ca de obicei, dar nimic neobişnuit, toate în nota de-acum clasică. Vârful a fost înregistrat în ziua de miercuri, 17 iulie, când judecătorii au închis patru dosare.
Primul e o adevărată telenovelă, una începută în 2016. Georgian L. era implicat într-o relaţie sentimentală cu Mădălina C., dar dragostea dintre ei n-a durat decât o vară. Femeia l-a cunoscut pe Cornel, l-a lăsat baltă pe Georgian şi a început o nouă idilă, una ce avea să treacă şi pe la Starea Civilă.
Cornel a aflat şi le-a stricat iubăreţilor petrecerea Revelionului din acel an. I-a stressat cu telefoanele, suduindu-i de mama focului şi ameninţându-i. A tăiat cauciurile de la maşina rivalului, transmiţând un mesaj clar de ostilitate şi răzbunare.
Apoi, vreme de un an şi jumătate, nu s-a mai petrecut nimic relevant. Liniştea de dinaintea furtunii. Care a izbucnit în forţă pe 11 august 2018, la orele serii, în faţa blocurilor din Tomeşti. Mădălina şi Cornel veniseră în vizită la mama femeii, erau încă doar logodiţi şi doreau să discute amănuntele legate de nuntă.
Ghinionul a făcut ca, la intrarea în imobilul unde locuieşte mama Mădălinei, să se afle un grupă de bărbaţi, printre care şi Georgian. Cu toţii aveau ore întregi de când beau bere, erau bine „afumaţi”. Georgian s-a pus pe înjurat şi ameninţat, le-a strigat să mute autoturismul, că, altfel, mai taie o dată cauciurile. Cuplul s-a retras în casa scării, Mădălina s-a pus în faţa iubitului, pentru a-l proteja. Dar n-a avut niciun spor, Georgian a lovit atât de puternic, încât Cornel a căzut şi a dat cu capul de treptele din beton. Încă o palmă şi femeia a căzut în rigola betonată din apropiere. Au urmat câteva şuturi în coastele lui Cornel, astfel Georgian s-a răcorit şi a plecat acasă.
După externarea din spital, victimele au făcut plângere penală, s-a deschis dosar, ancheta a început, dar a trenat nepermis de mult. Aşă că magistraţii n-au putut face altceva decât să constate împlinirea termenului de prescripţie şi au decis încetarea procesului penal împotriva inculpatului.

Deţinuţii şi-au căpăcit colegul de cameră, cel bătut a trebuit să stea două săptămâni în spital
Al doilea verdict dat în cursul aceleiaşi zile a fost într-un dosar ce a avut drept protagonişti nişte puşcăriaşi. Întâmplare de acum opt ani, mai exact, de pe 23 iulie 2016. Deţinuţii Radu M. şi Florin U. şi-au luat la căpăcit un coleg de cameră, Niculiţă T. Au dat în duşmănie, lovindu-l cu pumnii şi picioarele atât de tare, încât cel bătut a trebuit să stea două săptămâni în spital. Şi-aşa, noroc cu intervenţia gardienilor.
Agresorii n-au recunoscut nimic pe parcursul anchetei, au susţinut mereu că ar fi fost provocaţi de către partea vătămată şi ei doar s-au apărat. Martorii au spus cu totul altceva.
Degeaba, procesul s-a întins anormal de mult, iar făptuitorii au scăpat mulţumită aceleiaşi prescripţii.

Victima a început să sângereze abundent de la cap şi a urinat pe el
În fine, un caz de dată mai recentă, ce a ajuns la final în cursul zilei de miercuri, 17 iulie. Episodul a avut loc în Podu Roş, în seara de 6 ianuarie 2020, dar introducerea a început în autobuzul 29, imediat după plecarea vehiculului din staţia Granit. Claudiu C. abia se urcase, la fel şi Eduard A., acesta din urmă fiind însoţit de mai mulţi prieteni. Gaşca s-a dus în spatele autobuzului, băieţii au scos dozele de bere din buzunare, au început să bea cu nonşalanţă, discutau cu voce tare, se mai şi înjurau prietenşete între ei. La un moment dat, autobuzul a frânat brusc, pentru a permite trecerea în regim prioritar a unei ambulanţe. Chestie ce l-a deranjat foarte tare pe Eduard, care a înjurat ambulanţa cu voce tare.
Total neinspirat, Claudiu i-a atras atenţia că nu-i deloc civilizată o asemenea atitudine. Eduard i-a răspuns să îl lase în pace, a bombănit şi l-a înjurat pe un ton scăzut, dar cel vizat a auzit perfect. S-a ridicat de pe scaun, s-a dus direct spre el şi a încercat să-l lovească. N-a reuşit, a intervenit un alt călător. Moment, lucrurile s-au calmat, dar a venit şi capătul de linie.
Gaşca a coborât pe uşa din spate, iar Claudiu, ca să evite un nou conflict, a ieşit pe uşa din mijloc. În zadar această manevră tactică. Eduard l-a aşteptat şi l-a lovit pe neaşteptate. Un singur pumn, dar bine administrat, în tâmpla stângă a lui Claudiu. Acesta din urmă a căzut, s-a lovit cu capul de bordură, a început să sângereze abundent de la cap şi a urinat pe el, fapt care a stârnit îngrijorarea mai multor trecători, care au sunat la 112. Dus în stare gravă la spital, Claudiu a scăpat cu viaţă, după o internare de aproape o lună.
Eduard şi prietenii lui au încercat să scape cu fuga, dar n-au alergat decât câteva zeci de metri. Au fost opriţi şi legitimaţi de o patrulă de jandarmi. S-a întocmit proces verbal şi s-a deschis dosar penal. Mai departe, lucrurile au stagnat, rechizitoriul a ajuns foarte târziu în instanţă şi a intervenitm, iarăşi, prescripţia.

Înfigi cuţitul, dai cu parul, arunci cu pietre, nu se întâmplă nimic...
În absolut toate dosarele privind intracţiunea de „lovire sau alte violenţe”, agresorii au acţionat brutal, chiar primitiv în multe cazuri. Au înjunghiat, au dat cu parul, au aruncat cu pietrele. Şi, cu toate că e vorba de întâmplări destul de vechi, fapte clare, dovedite, doar 0,36% dintre inculpaţi au ajuns, în 2024, după gratii. Adică doi indivizi, mari şi laţi. Primul fusese condamnat, în 2020, la cinci ani cu executare, a fost liberat condiţionat în 2023, a recidivat la scurt timp, iar acum s-a ales cu o rezultantă de cinci ani şi opt luni. Cu celălalt, soarta a fost mai îngăduitoare. Tot liberat condiţionat, îi rămăsese un rest neexecutat de 563 zile şi, ca atare, e din nou după gratii. Pentru încă doi ani şi şase luni. Marcel FLUERARU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:14

Actorii Ateneului, invitați la un festival important în Turcia
22/07/2024 13:35

Pe 24 iulie 2024, echipa actorilor Ateneului National din Iasi vor prezenta spectacolul de teatrul MEAT, semnat de Şule Demirel in regia lui Kubilay Erdelikara, la Festivalul Urla Toprak Sahne Theater Fest d ...

Mașină furată în Italia, depistată în Vama Albița
22/07/2024 13:32

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, judetul Vaslui, au retinut recent un autoturism care figura in bazele de date ca fiind furat din Italia. Poliţiştii de frontieră efec ...

Vacanța Mare, o oportunitate pentru copii de a evada din lumea gadgeturilor
22/07/2024 13:19

Dependenta de gadgeturi este o problemă din ce in ce mai prezentă in randul copiilor si adolescentilor. Studiile arată că timpul petrecut in fata ecranelor a crescut exponential in ultimii ani, avand efecte ...

Lucrările la un drum județean, suplimentate cu zeci de milioane de lei
22/07/2024 09:03

În cadrul sedintei ordinare programată miercuri, 24 iulie, consilierii judeteni urmează să aprobe valoarea revizuită a devizului general pentru obiectivul de investiţie „Modernizare drum judeţ ...

S-a găsit constructor pentru lucrările de reabilitare a Școlii „Elena Cuza”!
22/07/2024 09:02

După mai multe luni de incertitudini, Primăria Municipiului Iasi este foarte aproape de semnarea contractului de executie a lucrărilor de reabilitare a Scolii Gimnaziale „Elena Cuza”, unitate de ...

CJ pătește 35.000 de lei să vadă bătălia dintre daci și romani la Iași
22/07/2024 08:45

În organizarea Asociaţiei Culturale Geto - Dacii din Moldova, in perioada 24 august - 25 august si respectiv 30 august - 1 septembrie, Iasul va fi gazda celei de-a V-a editii a Festivalul Istoric „ ...

Număr record de candidați la UAIC
22/07/2024 08:30

La sesiunea de admitere din iulie 2024, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a inregistrat un număr de 18.566 de dosare depuse, cu 1.052 mai multe decat in 2023. În ceea ce p ...

Afacerile cu microplante, profituri din agricultura de sufragerie
22/07/2024 08:09

Microplantele, cunoscute si sub denumirea de microgreens, sunt plante tinere, cultivate pentru a fi consumate la o varstă foarte fragedă, de obicei intre 7 si 21 de zile după germinare. În acest stadiu ...

Trei tineri au fost agresaţi, au ripostat şi s-au ales cu condamnări
22/07/2024 07:57

Prin sentinţa definitivă pronunţată la sfarşitul săptămanii trecute, Curtea de Apel Iaşi a dat verdictul final in cel mai bizar caz de talhărie calificată intalnit, cel puţin in ultimul deceniu, pe r ...

 Iașul va avea o piață destinată exclusiv producătorilor locali
22/07/2024 07:56

În organizarea Directiei pentru Agricultură Judeteană, in colaborare cu Primăria Municipiului Iasi, EcoPiata SA, Directia Sanitară Veterinară si pentru Siguranta Alimentelor, Servicii Publice SA, Aso ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei