"Foamea oamenilor pentru bogăţie şi putere", condamnată de Papa Francisc
Dimensiune font:
Papa Francisc a condamnat "foamea oamenilor pentru bogăţie şi putere" la slujba din Ajunul Crăciunului de la Vatican, referindu-se aparent la războiul din Ucraina şi alte conflicte, relatează BBC.
"Câte războaie am văzut! a spus el, adăugând că principalele victime au fost „cei slabi şi vulnerabili”. "Mă gândesc mai ales la copiii devoraţi de război, sărăcie şi nedreptate”, a adăugat Suveranul Pontif.
El s-a adresat credincioşilor din Bazilica Sfântul Petru din Vatican. Francisc, în vârstă de 86 de ani, a intrat în biserică într-un scaun cu rotile şi a stat în faţa altarului în cea mai mare parte a Liturghiei de sâmbătă seara.
"În timp ce animalele se hrănesc în adăposturile lor, bărbaţii şi femeile din lumea noastră, în foamea lor de bogăţie şi putere, îşi consumă chiar şi vecinii, mamele şi surorile lor”, a spus el.
El nu a menţionat în mod specific războiul ruso-ucrainean în timpul slujbei. Duminică, Francisc urmează să transmită catolicilor din întreaga lume binecuvântarea şi mesajul tradiţional Urbi et Orbi, de la balconul Bazilicii Sf. Petru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau