A 13-a infracţiune a fost cu ghinion pentru un hoţ
Dimensiune font:
La doar 20 de ani, Ionuţ Ş. din Târgu Frumos are deja un excelent palmares ca delincvent. Tâlhăriile şi contrabanda cu ţigări erau specialitatea lui, iar acestea i-au adus în 2018 o condamnare la trei ani şi jumătate de puşcărie.
Cu puţin timp înainte de a fi încarcerat, a comis cea de-a 13-a infracţiune. Fix într-o zi de vineri. Pe 6 octombrie 2017, după lăsarea întunericului, a sărit gardul, pătrunzând în curtea unui concitadin. N-a mers la pont, ci la întâmplare, dar a avut norocul să dea peste ceva destul de consistent. A înşfăcat din magazie o drujbă electrică, un turbojet şi un sac de nuci. A vândut totul la preţ de pleaşcă unor comercianţi din bazar şi de aici i s-a tras.
Păgubitul a făcut reclamaţie la poliţie, au început cercetările şi n-a durat mult până ce investigatorii au dat peste amatorii de chilipir, care încercau să vândă drujba şi turbojetul. De nuci scăpaseră. Luaţi la întrebări, aceştia au spus de unde au cumpărat mărfurile. Poliţiştii au realizat că tocmai au scăpat de-o treabă. Ionuţ fusese deja arestat pentru o infracţiune anterioară, era judecat şi-şi aştepta sentinţa. Aşa că n-au mai avut altceva de făcut decât să finalizeze dosarul şi să-l înainteze la Parchet, de unde a ajuns în instanţă.
Ionuţ a primit, după cum am menţionat, o condamnare la trei ani şi jumătate, rămasă definitivă pe 2 aprilie 2018, dar nu pentru furtul de drujbă, turbojet şi nuci. Asta a făcut obiectul altui dosar, finalizat zilele trecute la Judecătoria Paşcani, unde a fost servit cu un supliment de pedeapsă. Totalul perioadei de petrecut între gratii: 4 ani şi 4 luni. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau