„Miss & Mister Bucovina”
Dimensiune font:
* concurenţii vor defila în ţinute office, uniforme şcolare dar şi ţinute de seară
Asociaţia de ajutorare a copiilor şi tinerilor dotaţi, talentaţi şi din sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate „Euroactiv” Suceava organizează, pe 9 martie, începând cu ora 14:00, la etajul Iulius Mall, Concursul judeţean „Miss & Mister Bucovina”, ediţia a II-a. Concursul este organizat cu ocazia aniversării a şase ani de activitate „Euroactiv” Suceava.
La concurs s-au înscris 14 perechi, din 14 licee sucevene, mai exact perechile care au câştigat titlurile de Miss şi Mister Boboc în toamna anului trecut. Probele de concurs sunt prezentarea ţinutelor office, parada uniformelor şcolare, întrebări de cultură generală, proba de dans (vals, rock 'n'roll şi reggae), o probă de aptitudini şi prezentarea ţinutelor de seară. În pauzele dintre probele de concurs vor fi prezentate momente artistice cu elevii Grupului vocal „Visul Copiilor” al Asociaţiei „Euroactiv” Suceava, coordonaţi de profesorul Mihai Greciuc, elevi de la Palatul Copiilor, coordonaţi de profesorii Mihaela Schiotis şi Mihai Lungoci, dar şi momente vesele prezentate de elevi ai Colegiului Tehnic „Petru Muşat” Suceava, ai Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, prezentări de modă şi alte momente inedite. Unităţile şcolare care vor avea cea mai mare prezenţă la concurs vor fi recompensate cu premii surpriză din partea organizatorilor.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau