A murit fostul rector al USAMV Iași, Ioan Avarvarei
Dimensiune font:
Fostul rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad", Ioan Avarvarei, s-a stins din viață la viață la vârsta de 80 de ani.
„Rectorul şi Consiliul de Administrație ale Universității de Ştiinţele Vieții "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a distinsului prof. univ. dr. dr. Hc. IOAN AVARVAREI, om de o aleasă noblețe sufletească, dascăl desăvârșit și devotat, care și-a dedicat întreaga viață formării a generații și generații de ingineri, iar în calitate de decan și rector a contribuit în mod esențial la progresul și dezvoltarea Universității noastre. Școala agronomică ieșeană pierde un prestigios cadru didactic, un om de mare echilibru, cu alese calităţi intelectuale şi morale, model de dăruire și profesionalism. Transmitem întreaga noastră compasiune familiei îndurerate, iar Dumnezeu să îl aibă în paza Sa și să îl odihnească în pace", au transmis oficialii universității.
Profesor universitar, specializat în agricultură, acesta a fost și senator pentru un mandat între 1996 - 2000, pe listele PDSR, apoi a fost prefect al județului Iași timp de câteva luni, între 2003 și 2004.
Născut la Huși, Ioan Avarvarei a absolvit Facultatea de Agronomie de la Iași în 1966. În perioada 1990 - 1996, Avarvarei a fost decan al Facultății de Agronomie. Din martie 1996 a îndeplinit funcția de rector al Universității Agronomice.
Laura RADU, Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau