Absenţele i-au lăsat fără alocaţia de sprijin a familiei
Dimensiune font:
* mii de copii, beneficiari ai alocaţiei de susţinere a familiei, nu îşi mai primesc drepturile bănești * este vorba despre cei care au uitat să treacă pe la cursuri şi au înregistrat mai mult de 20 de absenţe, în anul şcolar trecut * potrivit legislaţiei, cei care nu merg la şcoală nu primesc bani, indiferent de situaţia financiară
Alocaţia pentru susţinerea familei este condiţionată de frecvenţa copilului la şcoală. Cei care au peste 10 absenţe pot primi mai puţini bani timp de trei luni, iar dacă au chiulit mai mult de 20 de ori rămân fără alocaţie de susţinere. În judeţ peste 28 % dintre elevii care primesc astfel de indemnizaţii sunt pe lista neagră. „Conform situaţiei trimise de Insectoratului Judeţean Şcolar în semestru al II lea al anului şcolar 2012 - 2013 din totalul de 21.954 de copii din familii beneficiare de alocaţii de susţinere a familiei, 6.276 de copii au înregistrat absenţe, respectiv un procent de 28% din total. În funcţie de numărul de absenţe alocaţia va fi diminuata sau încetată pentru 6 luni”, a spus Sorin Prepeliţă, director la Agenţia Judeţeană de Prestaţii şi Inspecţie Socială Vaslui
Peste 1.000 de familii nu mai primesc nici un ban
Peste 388 de copii au înregistrat între 1 şi 9 absenţe , iar mai bine de 120 au intre 10 şi 19 absenţe şi alocatia diminuata cu 20% pe trei luni. 51 de copii au 20 de absenţe şi drepturile suspendate cu 50% pe trei luni şi peste 1.140 de copii au peste 20%, iar pentru 6 luni au pierdut alocatia. Alocaţia pentru susţinerea familiei se acorda în funcţie de venituri şi de numărul copiilor din familie.
Cei mai mulţi elevi care înregistrează peste 20 de absenţe riscă dacă sunt la liceu să piardă şi bursa bani de liceu.Simona Pop
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau