Activitatea de taxe și impozite locale funcționează și în situații de urgență

Dimensiune font:

| 01-04-2020 17:10


În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 4 din 15 martie 2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Municipiului Iași, activitatea de impozite și taxelor locale, care presupune în mare parte interacțiunea și schimbul de informații directe cu contribuabilii, se desfășoară doar în mediul online conform prevederilor legale și Hotărârii Consiliului Local (HCL) nr. 218 / 2017 privind comunicarea actelor administrative fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv HCL 6 / 2018 (completare la HCL nr. 218/2017 în privința certificatelor de atestare fiscală). Acest fapt a avut ca principal efect creșterea considerabilă a numărului de cereri depuse de contribuabili prin intermediul e-mailului și prin intermediul platformei https://edirect.e-guvernare.ro. În această situație a fost necesară creșterea numărului de salariați ai Direcției Generale Economice și Finanțe Publice Locale împuterniciți pentru semnarea electronică a actelor administrative fiscale.

Astfel, în perioada 16 – 30 martie 2020 s-au desfășurat următoarele activități:
- 653 de cereri privind eliberarea certificatelor de atestare fiscală preluate prin intermediul e-mailurilor/platformei https://edirect.e-guvernare.ro. ro au fost soluționate prin emiterea certificatelor de atestare fiscală în format electronic (semnate electronic) și comunicate online contribuabililor. Numărul certificatelor emise și comunicate contribuabililor a fost de 653 (384 – persoane fizice, 269 - persoane juridice). Referitor la cererile de eliberare a certificatelor depuse de către contribuabili până pe 13 martie 2020 și care trebuiau ridicate personal de către aceștia după data de 16 martie 2020 organul fiscal local a procedat la transmiterea acestora prin e-mail sau prin poștă. Numărul total al acestora a fost de 113 (43 – persoane fizice, 70 - persoane juridice).

- Declarațiile fiscale și documentele justificative transmise de către contribuabili prin intermediul e-mailului (declarații privind înregistrarea și scoaterea din evidența fiscală a mijloacelor de transport, clădirilor, terenurilor, reevaluărilor clădirilor etc.) au fost preluate și înregistrate în aplicația informatică privind administrarea impozitelor și taxelor locale. Astfel, au fost soluționate un număr de 615 de astfel de declarații (325 – peroane fizice, 290 - persoane juridice). Menționăm faptul că înscrisurile necesare înmatriculării sau radierii din evidența Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Iași, a deciziilor de impunere etc. au fost comunicate contribuabililor prin intermediul e-mailului sau prin poștă.

- Aproximativ 100 de răspunsuri la adresele autorităților și instituțiilor publice competente potrivit legii ori ale altor compartimente de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului au fost comunicate acestora prin intermediul serviciilor poștale ori e-mailului (70 - persoane fizice, 30 - persoane juridice);

- S-au operat 112 restituiri, compensări, transferuri de sume necesare a fi efectuate atât la solicitarea contribuabililor, cât și din oficiu (107 - persoane fizice, 5 - persoane juridice).

Numărul contribuabililor care au efectuat plăți online sau prin virament bancar a fost de aproximativ 4.000 (3.408 contribuabili persoane fizice și 592 contribuabili persoane juridice), iar suma încasată a fost de 6.740.240,75 lei.
 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:52

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
În Iași, la Pașcani și Hârlău a fost lansat „Raftul cu bunătăți locale”
08/04/2025 08:16

* specialistii subliniază că sustinerea micilor producători trebuie să vină atat prin stiintă si inovatie, cat si prin implicarea retailerilor, prin crearea de spatii speciale dedicate produselor locale, ...

Iașul nu-i „o fundătură”!
08/04/2025 08:15

* administratorul unui site a scandalizat asociatiile civice pro-autostradă * „Acest personaj considera deunăzi in cadrul unui podcast că Moldova este o fundătură, avand o atitudine ofensatoare si xe ...

Un hârlăuan e ţinut „în joc de glezne” de către judecători
08/04/2025 08:00

 Nimeni altcineva nu poate şti cu exactitate ce s-a intamplat acum opt ani intre Marian L. şi Gheorghe S. din comuna Scobinţi. Singurul lucru cert e dat de cele scrise in certifiatele medico-legale pe c ...

„Povești la Fika”. Teatrul Luceafărul Iași aduce literatura contemporană pentru copii în cafenea
08/04/2025 07:25

Cea mai recentă initiativă a echipei Teatrului Luceafărul Iasi vizează scrieri contemporane. Sub titlul POVESTI LA FIKA, incepand cu 10 aprilie, ora 17.30, in spatiul recent amenajat de la etajul cafenelei ...

„Vom muri mai repede şi vom fi tot mai bolnavi”. Zeci de comune ar putea rămâne fără medic de familie!
08/04/2025 07:23

* in judetul Iasi, la această dată, autoritătile din patru comune nu reusesc să convingă vreun medic de familie să preia serviciile medicale locale * e vorba de Cucuteni, Hărmănesti, Horlesti si Răchit ...

Peste 84.000 de ieșeni primesc pensia mărită
08/04/2025 07:11

* distribuirea ajutoarelor financiar destinate pensionarilor pentru sărbătorile pascale a inceput * in mod obisnuit, pensiile ajung in posesia seniorilor in perioada 1-13 aprilie, dar cei care primesc pensia ...

Prăpăd pe autostrada către Iași: fondurile sunt epuizate, iar gradul de supracontractare a depășit 400%!
08/04/2025 07:09

* „Dacă procedurile de licitatie nu sunt lansate pană la sfarsitul anului 2025, finalizarea acestor loturi pană in 2030 devine incertă. Spitalul Regional de Urgentă din Iasi va rămane fără conexiu ...

Un adolescent din Strunga și-a anunțat planul de suicid la Telefonul Copilului. A fost salvat în ultimul moment!
08/04/2025 07:09

  * un politist de la a discutat telefonic cu minorul, reusind să-l convingă să renunte la gestul său, să iasă din pădure si să rămană intr-o zonă sigură pană la sosirea echipajelor de salvar ...

O primărie din Iași, falimentată de deciza judecătorilor. Mașina primarului, confiscată
08/04/2025 07:00

* executorul judecătoresc a confiscat masinile Primăriei Băltati! * acesta a pus in aplicare o decizie a Curtii de Apel Iasi, care a stabilit că  primarul din Băltati a generat unei societăti comerci ...

Visul oricărui inculpat: confirmarea renunțării la urmărirea penală
08/04/2025 06:35

 În primul trimestru al acestui an, judecătorii de cameră preliminară din cele şapte instanţe ale judeţului (Judecătoriile Iaşi, Paşcani, Harlău, Răducăneni, Curtea de Apel, Tribunalul Ia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei