Amendă pentru pereţii dărâmaţi din apartament
Dimensiune font:
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism au continuat, în luna ianuarie, verificările privind respectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte amenajarea teritoriului şi urbanismul, aplicând 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 lei.
Sancţionarea s-a impus ca urmare a verificării a 134 de autorizaţii de construire. De asemenea, poliţiştii locali au procedat la somarea a 131 de persoane ca, în cel mai scurt timp, să se prezinte la sediul Poliţiei Locale, în vederea prezentării autorizaţiilor pentru construcţiile demarate.
„În perioada de referinţă, lucrătorii instituţiei noastre au soluţionat 182 de sesizări primite din partea cetăţenilor cu privire la amenajarea teritoriului şi a urbanismului. În urma verificării acestor sesizări am sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 5.000 lei o persoană care a executat lucrări de construire a unui terase acoperite, în zona Podu Roş, fără a deţine autorizaţie în acest sens. Totodată, o altă persoană a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 1.000 lei, deoarece a demarat lucrări de demolare a unei porţiuni din pereţii despărţitori ai apartamentului, fără a deţine autorizaţie”, a declarat Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. (Nelu Păunescu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau