Amenzi și permise de conducere reținute pe motiv de alcool
Dimensiune font:
Acțiune pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere pe fondul consumului de alcool
În perioada 08.02.-09.02.2020, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni pe raza județului, pe una din principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave, respectiv conducerea de vehicule pe drumurile publice de către persoane aflate sub influenţa alcoolului.
În cadrul acțiunii au fost testați cu aparatul etilotest 517 conducători auto și au fost constatate 4 infracţiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 2 pentru conducere fără permis de conducere.
Au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 92.035 lei și au fost reținute 5 permise de conducere reţinute = 5, toate pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului;
Totodată, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
La 09.02.2020, ora 00.24, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit pentru control pe DJ 177C din comuna Capu Câmpului, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Ostra. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul are permisul de conducere suspendat din data de 09.02.2020, în urma săvârșirii unei contravenții la regimul rutier, respectiv încălcarea regimului legal de viteză. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau