Avarie la magistrala de apă a municipiului Botoşani
Dimensiune font:
O avarie s-a produs, ieri, la conducta de apă Bucecea-Botoşani, în zona localităţii Leorda, iar presiunea apei furnizate de Nova Apaserv S.A. a scăzut în municipiul reşedinţă de judeţ. În consecinţă, în zonele înalte ale municipiului s-a resimţit o scădere a presiunii apei, afectaţi fiind utilizatorii care locuiesc la etajele superioare ale blocurilor de locuinţe, care nu sunt alimentate prin staţii de hidrofor.
De asemenea, în funcţie de consum şi de scăderea nivelului apei din rezervoarele de acumulare din Staţia de Tratare Cătămărăşti este posibilă scăderea presiunii apei la robinete şi în alte zone ale oraşului. Ieri dimineaţă, în municipiul Dorohoi, s-a furnizat apa în intervalul orar 4.00-9.00, existând premizele reluării furnizării apei după ora 16.00. „Echipele de intervenţii au intervenit operativ, încă din cursul nopţii, la efectuarea manevrelor necesare şi la remedierea defecţiunii, pentru repunerea sistemului regional de alimentare cu apă Siret în funcţiune, în cel mai scurt timp posibil, astfel încât disconfortul creat utilizatorilor să fie cât mai mic”, a declarat inginerul Gabriel Cîrlan, directorul general al Nova Apaserv.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau