Bătrână imobilizată la pat şi fiul său, salvaţi în ultima clipă din flăcări
Dimensiune font:
Botoşani - O femeie de 65 de ani imobilizată la pat şi fiul său, de 45 de ani, au fost salvaţi în ultima clipă de pompieri din garsoniera plină de fum. Salvatorii l-au găsit pe bărbat dormind, iar mama nu avea putere să strige după ajutor, în timp ce o oală cu mâncare aflată pe aragazul în funcţiune a ars şi a umplut casa cu fum. La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care i-a acordat femeii îngrijiri medicale. Luni seară, puţin după ora 21.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Nicolae Iorga” a fost sesizat că iese fum dintr-o garsonieră situată la etajul I al unui bloc de pe Calea Naţională din municipiul Botoşani. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o autospecială cu apă şi spumă. „Pentru a intra în locuinţă, salvatorii au forţat uşa de acces. ISU recomandă botoşănenilor să supravegheze pe timpul funcţionării aparatele de preparare a hranei”, a declarat plutonier major Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau