Bebeluşii au asigurat laptele praf
Dimensiune font:
Veşti bune pentru mămicile ai căror copii beneficiază de lapte praf gratuit * Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a primit 120.000 de lei, pentru acoperirea necesarului în următoarele luni
Cei aproximativ 450 de bebeluşi din judeţ care beneficiază de programul ministerial prin care se acordă lapte praf gratuit stau cu biberoanele goale din decembrie. Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii a alocat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ bani pentru achiziţionarea cantităţii necesare de lapte praf pentru câteva luni. „Am primit 120.000 de lei pentru primul semestru al anului, bani din care s-au achiziţionat 3 tone de lapte praf, în valoare de 98.000 de lei. Am cerut o tranşă mai mare de bani, pentru a nu fi probleme şi să putem acoperi necesarul până în iunie”, a spus Constantin Oprea, directorul economic al DSP.
Cine sunt beneficiarii programului
De lapte praf gratuit beneficiază copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, ale căror mame suferă de o serie de afecţiuni precum TBC pulmonar activ, neoplazii, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, scleroză în plăci, insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, etc. De asemenea, de lapte praf gratuit beneficiază sugarii la care medicul a constatat o creştere nesatisfăcătoare, din cauza absenţei sau insuficienţei cantitative a laptelui matern, copiii adoptaţi sau aflaţi în plasament familial, cât şi cei ale căror mame au decedat. Medicii de familie stabilesc dacă bebeluşii înscrişi pe listele lor au sau nu dreptul la lapte praf gratuit şi transmit informaţiile la primăriile de care aparţin.
Ingrid CIOFOAIA
Reprezentanţii administraţiilor locale sunt aşteptaţi să-şi ridice cantităţile de lapte praf de la depozitul DSP Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau