Cinci oameni au trecut pe lângă moarte
Dimensiune font:
Un accident de circulaţie petrecut în judeţul Bistriţa Năsăud a trimis la spital cinci persoane. Este vorba despre doi adulţi şi trei adolescente care tocmai au terminat liceul şi urmau să se înscrie la facultate. Maşina în care se aflau a fost lovită frontal de un autoturism condus de un tânăr din Bistriţa, care a adormit la volan.
Două persoane au fost rănite grav
Autoturismul în care se aflau cei cinci suceveni circula regulamentar. Când maşina a ajuns în satul Mijlocenii Bârgăului, o maşina care se îndrepta spre Vatra Dornei a intrat pe contrasens şi a izbit-o. Din cauza impactului, şoferul sucevean în vârstă de 47 de ani şi soţia sa, aflată pe locul din dreapta, au suferit răni grave. Cele trei tinere aflate pe bancheta din spate a maşinii au fost rănite uşor. „Din câte ştim cele trei tinere au fost preluate de o altă maşină pentru a-şi continua drumul spre Cluj. Femeia însă va fi supusă unor intervenţii chirurgicale”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa. În cealaltă maşină, cea care a provocat accidentul, se aflau două persoane care nu au păţit nimic.
Oana Şlemco
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau